Iași | Reguli noi pentru programul „After School”

În premieră națională, Primăria Municipiului Iași parcurge o nouă etapă în asigurarea condițiilor pentru buna desfășurare a activităților specifice programului educațional „After School”.

Este vorba despre un acord de functionare a acestui program incheiat intre primarie, asociatiile de parinti si unitatile de invatamant. Cei interesati vor inainta municipalitatii o cerere însoțită de un proiect elaborat în scopul justificării activității educaționale de tip „After School” în afara orelor de curs, aprobat de consiliul de administraţie al școlii / directorul unității de învățământ solicitante.

Solicitanții acordului de funcţionare au obligația să susțină financiar cheltuielile necesare privind utilizarea sălilor de curs prin plata serviciilor de igienizare și a utilităților în beneficiul elevilor care sunt înscriși în programul educațional de tip „After School”.

Proiectul de hotărâre a parcurs deja etapa dezbaterii publice (10 zile calendaristice începând cu data de 26 martie 2019), actul normativ urmând a fi adus în atenția consilierilor locali pentru aprobarea acestuia.

Proiectul este disponibil pe site-ul Primăriei Municipiului Iași:

http://www.primaria-iasi.ro/imagini-iasi/fisiere-iasi/1553586477-after%20school.pdf