Iași | Final de pelerinaj ecumenic

Peste 130 de mii de pelerini s-au închinat anul acesta la moaştele sfintelor Parascheva şi Ecaterina, iar coada s-a subţiat simţitor, în această dimineaţă, la ora 08.30. Fluxul de pelerini a fost constant şi pe durata nopţii trecute, iar în această dimineaţă moaştele Sfintei Ecaterina s-au intors inapoi, in Grecia.

Punctul culminant al celor două zile a fost noaptea de sâmbătă spre duminică, când coada s-a îndreptat, pe alocuri, spre stâlpul 70, depăşind în unele momente 3,5 kilometri, fiind în permanenţă, până spre dimineaţă, între 11.000 şi 13.000 de oameni aşezaţi la rând pe străzile care leagă Mitropolia de Splai Bahlui.

Ultimele două zile au adus un flux foarte mare de pelerini care s-au închinat la moaştele sfintelor Parascheva şi Ecaterina, expuse în curtea Catedralei Mitropolitane. Oamenii au venit din toate colţurile ţării, de peste Prut, din Republica Moldova, dar şi din străi­nătate, din ţări precum Grecia sau Rusia.

Anul acesta a fost şi unul al recordurilor – peste 23.000 de persoane au participat, de exemplu, la pelerinajul Calea Sfinţilor, care a fost organizat vineri seara, în timp ce la slujba din ziua celebrăriii Sfintei Parascheva, de ieri, 14 octombrie, a participat un număr similar de persoane. Slujba fastuoasă, organizată pe o scenă amenajată în curtea interioară a Mitropoliei, a fost susţinută de un sobor impresionant de peste 20 de ierarhi.