Iași | 160 de ani de la Unirea Principatelor Române

Sharing is caring!

Iaşul va organiza primul mare eveniment din anul de după Centenar, Ziua Unirii Principatelor Române, o zi specială care marchează împlinirea a 160 de ani de la actul istoric care a reprezentat începutul României moderne.Pe lângă manifestările tradiționale din ziua de 24 ianuarie din Piața Unirii, în acest an Iaşul va primi, pe 23 ianuarie, vizita președintelui României, Klaus Iohannis.

În seara zilei de 23 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii va avea loc recepția oficială oferită de Primăria Iași, în prezența președintelui României. In cadrul manifestării, președintele statului va oferi Municipiului Iași decretul prin care a promulgat Legea privind declararea Iașului drept „Capitală istorică a României”, laolaltă cu declararea Albei – Iulia drept „Capitală a Marii Uniri”.

Pe 24 ianuarie, manifestarile oficiale vor incepe la 10.30 in Piata Unirii. Pe langa discursurile oficialităților locale și centrale va avea loc depunerea de coroane de flori la Ansamblul statuar Alexandru Ioan Cuza si o parada militara. Masa populară nu va lipsi din cadrul evenimentului: se vor pregati 5000 de portii de ceai, vin fiert si plăcinte moldovenești.

Retragerea cu Torțe -pe traseul Piața Unirii – pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii va incepe de la ora 18.00.

 

shares