Hot de buzunare prins de politisti. A furat intr-o luna aproape 3.500 euro

Sharing is caring!

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Iași, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 24 decembrie 2019, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi sustras, din buzunar, unui bărbat, de 34 de ani, suma de 13.000 de lei.

La data de 15 ianuarie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi sustras, din buzunar, unui bărbat, de 50 de ani, un portofel cu acte și bani, cauzându-i un prejudiciu de 1.000 de lei.

La data de 26 ianuarie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi sustras, din buzunar, unui bărbat, de 32 de ani, un portofel cu acte, carduri și bani, cauzându-i un prejudiciu de 1.500 de lei.

La data de 02 februarie, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi sustras, din buzunar, unui bărbat, de 48 de ani, un telefon mobil, cauzându-i un prejudiciu de 600 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, joi, bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

Vineri, acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

shares