Har și meșteșug. Vine târgul!

Două momente marcante în activitatea muzeelor, respectiv 18 mai – Ziua Internațională a Muzeelor și 19 mai – Noaptea Europeană a Muzeelor ne atrag atentia. Cu aceste ocazii, Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”, organizează Târgul Meşterilor Populari, ce se va desfășura în perioada 18 – 20 mai 2018, pe Esplanada Palatului Culturii din Iași.

Cea de-a XIX-a ediție a acestei manifestări va reuni la Iași aproximativ 70 de meşteri populari din diferite zone etnografice ale României, precum și invitați din Republica Moldova. Prin intermediul lucrărilor lor, meșterii populari susţin păstrarea şi promovarea meşteşugurilor tradiţionale şi educarea publicului tânăr, în spiritul respectului pentru tradiţie şi bun gust autentic.

Evenimentul include atât expoziția cu vânzare de obiecte tradiționale, cât și activități interactive de tip atelier de creație, în cadrul cărora vor fi ilustrate meșteșuguri tradiționale, precum: olăritul, prelucrarea lemnului, confecţionarea instrumentelor populare, industria casnică, încondeierea ouălor, confecţionarea măştilor populare.