Groapa comuna de la Popricani | S-a deschis dosar penal

Sharing is caring!

La sesizarea reprezentanţilor Institutului ”Elie Wiesel”, a fost deschis un dosar penal în cazul osemintelor umane găsite în urma săpăturilor arheologice efectuate în localitatea ieşeană Vulturi, comuna Popricani.

Despre aceste aceste oseminte umane s-a presupus că aparţin unor evrei, bărbaţi, femei şi copii, despre care se crede că ar fi fost împuşcaţi în vara anului 1941. Anchetatorii au luat în calcul şi faptul că prin zona în care au fost găsite osemintele a trecut linia frontului în cel de-al Doilea Război Mondial, în zonă fiind găsite gloanţe, fragmente de obuz şi grenade.

La sfârşitul lunii octombrie 2010, un grup de arheologi de la Institutul de Istorie “A. D. Xenopol” Iaşi a descoperit mai multe schelete umane într-o groapă comună din comuna Popricani.

Săpăturile arheologice efectuate la acea vreme au scos la suprafaţă cranii dar şi alte rămăşiţe umane, gloanţe, fragmente de obuz. Ulterior, osemintele descoperite în groapa de la Popricani au fost duse la Institutul de Medicină Legală din Iaşi pentru efectuarea unei expertize antropologice, pentru a stabili vechimea acestora, sexul, vârsta şi care au fost cauzele deceselor.

 

shares