Grigore Cartianu și-a promovat cărțile la Miroslava

Sharing is caring!

Jurnalistul Grigore Cartianu, aflat într-un turneu național de promovare a cărților sale, a ajuns, luni seara, și la Primăria comunei Miroslava.

Acolo a vorbit tinerilor prezenți la întâlnirea cu autorul despre greutățile meseriei de jurnalist, despre partea frumoasă a acestei meserii, precum și despre cărțile pe care le-a scris de-a lungul vremii.

Dan Niță, primarul comunei Miroslava, a precizat că evenimentul este unul binevenit pentru tinerii din comunitate.

”Este un eveniment important. Pentru noi este o noutate. Abia îl așteptăm pe domnul Grigore Cartianu să își prezinte cartea pe care vrea sau cărțile pe care vrea să și le lanseze. Noi am invitat la primărie atât elevi, cât și oameni mai maturi pentru a discuta cu scriitorul Grigore Cartianu. Suntem încântați”, a declarat Dan NIȚĂ, primarul comunei Miroslava.

Grigore Cartianu are 48 de ani și s-a nãscut la Brãdiceni, com. Pestisani, Gorj, este unul dintre ziaristii cu notorietate mare din România. A condus redactiile unor ziare importante si a semnat mii de editoriale, interviuri si anchete gazetãresti. Este o aparitie frecventã în emisiuni TV, pe teme de maxim interes.

În prezent este Senior Editor al cotidianului România liberã si realizator al emisiunii zilnice Cronica de noapte, de la Nasul TV.

shares