Galati |Urmarire ca in filme pe drumul judetean spre Draguseni

Sharing is caring!

Ieri, în jurul orei 00.10, polițiștii Postului de Poliție Drăgușeni au observat în trafic, pe D.J. 251A, un autoturism care circula dinspre localitatea Nicopole către localitatea Drăgușeni.

Desi s-a efectuat semnal de oprire conducătorul auto al acestuia și-a continuat însă deplasarea.

Echipajul de poliție a urmărit autoturismul în cauză pe o distanță de aproximativ 2 km, blocându-i deplasarea, pe D.J. 251 J. La volanul acestuia, a fost identificat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Drăgușeni, pe care polițiștii l-au testat alcooloscopic, constatând că valoarea indicată de aparatul etilotest este de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, fiind cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

shares