Galati | Tanar moldovean prins fara permis de conducere

Sharing is caring!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Ieri, în jurul orei 13.50, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați-I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe o
arteră din municipiul Galați, un autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în România, condus de A.G., cu dublă cetățenie (română și R. Moldova), în vârstă de 28 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

shares