Galați | Tâlhărie între vecini

Sharing is caring!

Un bărbat de 48 ani, din Vladesti, judeţul Galaţi,  a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încercat, prin violenţă, să-şi tâlhărească vecinii.

Potrivit IPJ Galati, din cercetări a reieşit că bărbatul ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unei consătence de 76 ani, cu scopul de a obţine de la aceasta bani, prin ameninţări şi acte de violenţă.

Poliţia oraşului Târgu Bujor a emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pe numele agresorului, de 48 ani, din comuna Vlădeşti, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de tentativă la furt calificat şi tentativă la tâlhărie calificată. Ulterior, bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

shares