Galați | Street Food Festival, 13-16 septembrie

Mâine, 13 septembrie se deschide la Galaţi Street Food Festival care se va desfăşura până duminică, 16 septembrie, în Grădina Publică.

Aici vor funcţiona 41 de bucătării mobile în care vor fi pregătite tot felul de specialităţi, de la mâncare asiatică, mexicană sau mediteraneeană până la nelipsiţii burgeri, deserturi şi băuturi alcoolice sau răcoritoare.

Bucătăriile vor fi deschise zilnic, joi şi vineri de la ora 12.00 la ora 23.00, iar sâmbătă şi duminică, de la ora 10.00 la ora 23.00, iar vizitatorii vor mai putea petrece timpul liber urmărind, în fiecare seară, de la ora 21.30, proiecţii cinematografice în aer liber sau concerte de jazz şi rock, fiind programate, până duminică, să cânte nu mai puţin de 10 trupe.

Nici copiii nu sunt uitaţi, organizatorii asigurând în fiecare zi un program special dedicat celor mici (joi şi vineri de la 12.00 la 21.00 şi sâmbătă şi duminică, de la 10.00 la 21.00), cu fotografii la minut, pictură pe faţă, jocuri interactive, muzică şi dans şi evident, baloane colorate.

Organizatorii se aşteaptă la participarea a 60-70.000 de vizitatori.