Galați/ Conducător auto prins în flagrant pentru dare de mită

Sharing is caring!

lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au prins în flagrant un conducător auto imediat după ce acesta a oferit cu titlu de mită suma de 150 de euro unor polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Poliția Municipiului Tecuci –  Biroul Rutier Tecuci.

În fapt, la data de 18.05.2019, lucrătorii D.G.A. – S.J.A. Galați au fost sesizați telefonic de un agent de poliție cu privire la faptul că un conducător auto le-a promis lui și colegului său de echipaj suma de 100 de euro, cu scopul de a-i determina pe aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să îi restituie permisul de conducere. Astfel, în jurul orei 19.00, G.D., în timp ce conducea pe drumurile publice autoturismul proprietate personală, a fost implicat într-o tamponare ușoară, soldată doar cu pagube materiale.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție rutieră format din doi agenți de poliție, ambii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, iar în urma testării cu aparatul Drager a conducătorului auto G.D., a rezultat o valoare de 1.06 mg/l alcool pur în aerul expirat. După ce agenții de poliție i-au comunicat lui D.G. că i se va întocmi dosar penal și că va fi condus la Spitalul Municipal Tecuci în vederea recoltării probelor de sânge, numitul G.D. le-a oferit acestora diferite sume de bani în euro, pentru a-i determina să nu ia măsurile legale față de el și să îi restituie permisul de conducere.

Ulterior, la sediul Biroului Rutier Tecuci, la finalizarea actelor de constatare a infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, numitul G.D. le-a dat celor doi agenți de poliție suma de 150 de euro, cu scopul mai sus menționat.

Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Galați s-au deplasat la sediul Biroului Rutier Tecuci și au realizat acțiunea de prindere în flagrant a conducătorului auto pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

shares