Fotbaliștii ieșeni sunt în Turcia

Intorsi recent din primul stagiu de pregatire, desfasurat la Cheile Gradistei, fotbalistii ieseni au plecat astazi spre Turcia, pentru al doilea cantonament al verii. După perioada de acumulări fizice de la Cheile Grădiştei, Flavius Stoican le-a dat două zile libere elevilor săi, iar azi dimineaţă delegaţia lui CSM Poli a plecat spre Bolu, o provincie aflată la jumătatea distanţei dintre Istanbul şi Ankara.

În avion au urcat majoritatea jucătorilor care s-au pregătit şi în staţiunea Cheile Grădiştei, inclusiv juniorii Francisc Cristea şi Octavian Cracea, doi tineri care l-au impresionat pe antrenorul Flavius Stoican. Andrei Sin şi Narcis Bădic fac şi ei deplasarea în Turcia, după ce au ratat primul stagiu, cei doi recuperându-se acasă după accidentările suferite în finalul sezonului trecut.

În schimb, Stoican a renunţat la Enzo Arevalo, atacantul de 21 de ani trecut pe la FC Sion fiind departe de aşteptările tehnicianului lui CSM Poli. În ceea ce priveşte stranierii anunţaţi de către directorul sportiv Tibor Selymes, aceştia vor face joncţiunea cu lotul Iaşiului direct în Turcia. Asta deşi, în repetate rânduri Selymes a dat asigurări că Stoican va avea tot lotul complet cel mai târziu la plecarea în Turcia. Gruparea ieseana s-a despartit sambata de antrenorul second Eugen Trica, la cererea acestuia. Flavius Stoican va fi ajutat de secundul Adrian Kereszy, revenit la echipa dupa imprumutul la Stiinta Miroslava. Iesenii de la poli se vor afla în pregătire la Bolu până la 13 iulie.