Fostul Cinematograf Victoria se transformă și prinde viață cu sprijinul Pleiada Boutique Hotel

Sharing is caring!

Fostul cinematograf de stat Victoria din Iași a intrat în renovări, iar data de deschidere oficială a fost anunțată ieri, în cadrul unei conferințe de presă atipice, la fața locului: 6 decembrie 2019. Managerul Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei, a explicat în ce stadiu se află lucrările clădirii, care va fi redenumită sub genericul Sala Unirii.

Sala va găzdui, pe lângă proiecţii de film, şi spectacole de teatru, concerte sau evenimente educaţionale, festivaluri. Chiar dacă până în prezent au fost finalizate doar lucrările de reparaţie şi izolaţie a acoperişului, directorul Ateneului Național din Iaşi este încrezător că sala va fi finalizată în mai puţin de două luni. În aceeași clădire va funcționa sediul Festivalului Serile Filmului Românesc, festival sprijinit de Pleiada, prin parteneriatul de ospitalitate exclusiv.

“Implicarea Pleiada Boutique Hotel este dovada că parteneriatele public-privat pot ajuta orașul. Ceea ce facem noi de câteva luni este o investiție pe termen lung, o investiție în creșterea nivelului de trai prin cultură. Ceea ce face Ateneul Național din Iași prin revitalizarea cinematografelor de stat este mai mult decât onorant și am spus “da” unui parteneriat prin care construim, la propriu, pentru ieșeni. Ne dorim, din ce în ce mai mult, să atragem cât mai mulți turiști la Iași, să avem ce să le oferim, diversitate, uși deschise, ospitalitate de cinci stele, de la Aeroport până la hotel, de la hotel până la descoperirea Iașului ca oraș cultural și simbol al istoriei recente a României”, precizează Dora Morhan, General Manager Pleiada Boutique Hotel.

Pleiada Boutique Hotel susține și promovează proiectele culturale ale Iașului, este sponsorul principal al Operei Naționale Române Iași, iar din octombrie 2019, partenerul oficial al Ateneului Național din Iași.

shares