Fost apropiat al defunctului Culita Tarata a fost trimis in judecata de DNA

Sharing is caring!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

– S.C. TCE AGROSUIND S.R.L. (fostă SC Agrosuind Com SRL) pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
– BĂLĂU RADU, la data faptelor administrator al S.C. TCE Agrosuind S.R.L., pentru săvârșirea a două infracțiuni de participație improprie (sub forma determinării și ajutorului) la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
– ZDROB CORNEL, pentru săvârșirea a două infracțiuni de participație improprie (sub forma determinării și ajutorului) la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau
incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2015, în contextul implementării a două proiecte finanțate din fonduri europene, din dispoziția inculpatului Bălău Radu, în calitatea menționată mai sus, au fost înaintate Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași mai multe documente false, fapt ce a avut ca finalitate obținerea pe nedrept de către SC Agrosuind Com SRL a sumei de 9.185. 380 lei, reprezentând valoarea finanţării nerambursabile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Concret, în cursul implementării acestor proiecte, SC Agrosuind Com SRL și administratorul său, Bălău Radu au organizat proceduri de achiziție publică în vederea atribuirii contractelor de lucrări și achiziție utilaje, proceduri care în fapt au fost simulate. Practic, inculpatul Bălău Radu a negociat în mod direct cu societățile cărora urma să le atribuie contractele iar, ulterior, cu ajutorul inculpatului Zdrob Cornel, consultant în cadrul ambelor proiecte, a întocmit o serie de documente fictive pentru a crea aparența respectării obligațiilor asumate prin contractele de finanțare.

De asemenea, din dispoziția inculpatului Bălău Radu, SC Agrosuind Com SRL a depus în data de 23 ianuarie 2015 un memoriu conținând date false privitoare la terminarea lucrărilor la unul dintre proiecte, fapt ce a determinat prelungirea termenului de implementare și a făcut posibilă depunerea ultimei cereri de plată și încasarea ultimei tranșe în valoare de 1.343.378 lei.

În cauză, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 9.185.380 lei.

În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra unor imobile ce aparțin S.C. TCE Agrosuind S.R.L.. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Menționăm că, anterior, Bălău Radu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție,

shares