Fonduri locale și guvernamentale pentru modernizarea și extinderea sistemului de termoficare

Sharing is caring!

Municipalitatea ieșeană a semnat contractele de finanțare pentru două proiecte privind modernizarea sistemului de termoficare. Este vorba despre o sumă totală de 7,3 milioane de lei, bani care au fost alocați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru proiectele „Refacerea izolației magistralei de legătură 2×Dn 1100 dintre CET I și CET II” (4.946.670 lei) și, respectiv, „Extinderea rețelei primare în vederea racordării de noi consumatori la SACET din Municipiul Iași” (2.333.330 lei).

Ambele proiecte sunt incluse în Programul „Termoficare 2006 – 2020. Căldură și Confort”, sumele menționate fiind alocate pentru lucrările din acest an. Ministerul Dezvoltării Regionale suportă 70% din valoarea totală a proiectelor, iar Municipiul Iași 30%. Astfel, în acest an, Municipiul Iași va aloca, drept cofinanțare, 2.120.000 lei pentru „Refacerea izolației magistralei de legătură 2×Dn 1100 dintre CET I și CET II” și, respectiv, 1.000.000 lei pentru „Extinderea rețelei primare în vederea racordării de noi consumatori la SACET din Municipiul Iași”.

Proiectul „Refacerea izolației magistralei de legătură 2×Dn 1100 dintre CET I și CET II” prevede reabilitarea magistralei de legătură dintre CET I Tudor Vladimirescu și CET II Holboca, printre obiectivele principale numărându-se reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă. Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor aferente acestui proiect a fost semnat pe 8 decembrie 2017, iar pe data de 20 a aceleiași luni a fost emis ordinul de începere a lucrărilor. Valoarea totală a proiectului, care are o desfășurare multianuală, este de 27.451.716 lei.

Proiectul „Extinderea rețelei primare în vederea racordării de noi consumatori la SACET din Municipiul Iași” prevede extinderea sistemului de termoficare spre Bucium și Copou. În
acest caz, licitația pentru încheierea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor a început pe 27 martie 2018. În cadrul acestei proceduri au fost depuse două oferte, în prezent acestea fiind în etapa de evaluare. Valoarea totală a proiectului se ridică la 22.285.980 lei.

În cursul zilei de astăzi, 5 martie, municipalitatea a eliberat și două certificate de urbanism aferente proiectului „Extinderea rețelei primare în vederea racordării de noi consumatori la SACET din Municipiul Iași”, vizând extinderea sistemului spre cele două zone menționate.

shares