FC Botoșani – Dunărea Călărași 1-0

Sharing is caring!

FC Botoșani a câștigat ultimul meci oficial din 2018. Echipa lui Liviu Ciobotariu s-a impus cu 1-0 în fața formației Dunărea Călărași și a încheiat anul cu 26 de puncte.

FC Botoșani a început meciul în atac, s-a apropiat de careul oaspeților dar nu a reușit să-și creeze vreo ocazie de gol la poarta lui Gabriel Popa. Fabbrini și Ongenda punctează la impresia artistică. Ultimul centrează perfect pentru Roman dar atacantul venit de la Craiova reia mult pe lângă poartă.

În minutul 36, FC Botoșani reușește deschiderea scorului. Golofca centrează de pe stânga iar Ongenda marchează cu capul din interiorul careului.

În ultimul minut al primei reprize, oaspeții au șansa egalării dar Walace reia cu capul puțin pe lângă poartă.

Repriza a doua începe cu FC Botoșani în atac, Fabbrini șutează din marginea careului dar goalkeeperul oaspeților prinde în doi timpi. Honciu șutează din marginea careului dar Pap respinge corner.

Fază spectaculoasă făcută de FC Botoșani. Golofca îi pasează excelent lui Ongenda care șutează la colțul lung dar mingea trece putin peste poartă. Souda șutează din marginea careului dar nu prinde cadrul porții. V. Alexandru este aproape de egalare în minutul 78. Patache șutează de la 30 de metri puțin peste poartă.

În minutul 90, Bourceanu șutează de la 25 de metri dar Pap se întinde și deviază mingea în corner. Partida s-a încheiat cu victoria echipei FC Botoșani, o victorie dedicată suporterilor care au înfruntat frigul pe stadionul Municipal.

Reactii dupa meci:

„Sunt trei puncte muncite, trei puncte importante pentru noi. Ne-am dorit foarte mult această victorie și să terminăm anul cu o victorie, să le facem un cadou suporterilor noștri. Vreau să-mi felicit jucătorii, au avut determinare, atitudine. Am făcut o primă repriză bună. Sunt nemulțumit de jocul din a doua parte. Adversarul nostru ne-a pus în dificultate numai prin mingi lungi și vreau să remarc defensiva, în frunte cu fundașii centrali. Am acumulat 26 de puncte. Se putea și mai bine în această perioadă. Ne așteaptă o perioadă de pregătire și sunt convins că echipa va arăta mult mai bine”, a spus Liviu Ciobotariu.

„Un meci pe care nu trebuia să-l pierdem. Am primit gol la prima situație a Botoșaniului. În repriza a doua am avut multe oportunități de a marca, am pus presiune pe Botoșani. Am fost echipa mai bună în repriza a doua dar ceea ce contează sunt cele trei puncte. Felicit Botoșaniul. Pentru ei este o victorie importantă. Mi-am felicitat jucătorii după joc pentru că au avut reacție. Nu e ușor să domini Botoșaniul la ea acasă. Urmează o pauză, trebuie să ne întărim. Avem bugetul necesar pentru a aduce jucători, suntem în căutarea lor. Pentru toate echipele din play-out va fi un alt campionat. 2018 a fost un an perfect timp de 10 luni și 2 luni catastrofale”, a spus Dan Alexa

shares