Fără pacienți plimbați între spitale

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi secretarul de stat din MAI Raed Arafat fac apel la managerii spitalelor din subordinea MS pentru o mai bună coordonare şi o reacţie rapidă în cazul transferului interclinic al pacienţilor critici. Sorina Pintea a afirmat că trebuie găsite soluţii pentru evitarea disfuncţionalităţilor, astfel încât pacienţii să nu fie plimbaţi între spitale.

Vreau să găsim împreună soluţii pentru evitarea disfuncţionalităţilor. Nu trebuie ca pacienţii să fie plimbaţi între spitale. Pentru un pacient critic orice secundă contează şi înseamnă o şansă în plus la viaţă. Avem cazuri în care pacientul grav nu este preluat din cauza faptului că medicul de gardă nu doreşte. Se creează astfel sincope şi întârzieri care pot să devină vitale’, a declarat ministrul Sorina Pintea

Totodată, Pintea a subliniat faptul că raportarea paturilor libere la Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) este obligatorie. Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a fost de acord cu punctul de vedere susţinut de managerii unităţilor sanitare de urgenţă privind necesitatea unor spitale de suport care să preia pacienţii stabilizaţi şi care necesită tratament un timp îndelungat, pentru ca spitalele de urgenţă să poată elibera locurile pentru alţi pacienţi.