Exclusivități festivaliere la Luceafărul

Sharing is caring!

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr abundă și în acest dată în inedit. Toate spectacolele din România selectate de directorul artistic Oltița Cîntec sub genericul „Altfel” ajung pentru prima oară pe scenele ieșene.  Din străinătate, cei mai mulți invitați se află pentru prima oară în România, numai la Iași.

„Exclusivitățile sporesc gradul de atractivitate al evenimentului nostru, pentru că un festival teatral trebuie să fie o sărbătoare. (…) . Șansa oferită de FITPTI publicului de-a vedea mari artiști din România și din străinătate e un motiv solid pentru intensificarea socializării prin cultură, pentru valorificarea dimensiunii tinere a personalității, exprimate prin deschidere, curiozitate, interes.”, precizează Oltița Cîntec, director artistic Teatrul Luceafarul Iasi.

Evenimentele din Festival sunt programate în intervalul 4-11 octombrie, Prolog pe 28 septembrie, în 15 locuri din Iași, epicentrul desfășurării de forțe fiind Teatrul Luceafărul. Pietonalul Lăpușneanu, Pietonalul Ștefan cel Mare, parcuri, licee, pub-uri și un spital s-au alăturat și în această ediție organizatorilor FITPTI. Programul complet este postat pe pagina web a Teatrului Luceafărul, iar informații găsiți pe conturile Facebook și Instagram ale Festivalului și Teatrului.

shares