Elevii Liceului Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iaşi, alături de pelerini

Sharing is caring!

Pentru al unsprezecelea an consecutiv, elevii Liceului Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iaşi au fost alături de pelerinii veniţi din diferite localităţi să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva cu prilejul hramului ei, dând dovadă astfel de sensibilitate dar şi de implicare activă în viaţa comunităţii lor.

Implicaţi în proiectul „Să învăţăm să fim milostivi”, derulat în colaborare cu Protopopiatul Iaşi I, elevii s-au mobilizat şi au dăruit din puţinul lor, pentru a veni în sprijinul celor care, cu răbdare, au aşteptat ore în şir să ajungă la racla Ocrotitoarei Moldovei şi la cea cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina.

În doar câteva zile au reuşit să strângă suma de 1600 de lei. Activitatea a fost sprijinită şi de doi părinţi, care au oferit aproape 100 de kg de mere. Astfel, s-au adunat 500 de pachete, fiecare conţinând un colac, un pachet de biscuiţi, un croissant şi napolitane, un măr, o banană şi o sticlă cu apă. Copiii s-au organizat extraordinar, împărţindu-şi sarcinile de lucru şi responsabilităţile.

Vineri, 12 octombrie, voluntarii, în număr de 68, coordonaţi de profesorii Irina Stoian, Oltea Viusenco, Elena Ilisoi, Geanina Brânză, Alexandra Tanasă şi Daniela Livadaru au împărţit aceste pachete, căutând să imite faptele Sfintei Cuvioase Parascheva, cea Multmilostivă.

„Prin această activitate, devenită tradiţie în scoala noastră, ne-am propus, dincolo de a aduce un zâmbet pe chipul obosit al pelerinilor şi a le oferi un mic ajutor, să creăm pentru elevii noştri contextul exersării unor comportamente şi trăsături pozitive de caracter, precum voluntariatul şi grija faţă de semeni. Ne dorim ca elevii noştri să fie cât mai activ implicaţi în viaţa comunităţii, ca viitori cetăţeni responsabili şi atenţi la nevoile semenilor lor. În plus, este foarte important să cultivăm cetăţenia activă şi aptitudinile organizatorice, calităţi care se regăsesc ca temă a lunii octombrie şi în calendarul proiectului „Şcoala pentru valori autentice”, iniţiat de ISJ Iaşi. Mulţumim tuturor elevilor, părinţilor şi profesorilor care au sprijinit această activitate, precum şi partenerilor noştri.” (prof. dr. Laura Maria Cârstea, directorul Liceului Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iaşi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

shares