Dupa #sieu de maine incepe protestul #foaiagoală

Sharing is caring!

Elevii au anuntat un boicot la simularea examenelor de Bacalaureat 2019. „Motivele protestului sunt reprezentate de toate problemele din sistemul de învățământ. În campania #foaiagoală și formele sale de manifestare sunt implicați toți actorii principali ai sistemului: elevii, prin ceea ce scriu sau nu, cadrele didactice, prin sesizarea faptului că și elevii își doresc o educație mai bună, și părinții, prin observarea revoltei pașnice a copiilor lor față de problemele cotidiene. În plus, având în vedere contextul protestului, scoatem în evidență nemulțumirile cu privire la examenele naționale, de la desfășurarea la fundamentarea acestora”, se sustine intr-un comunicat de presa al Consiliului National al Elevilor.

Liceenii sustin ca a aparut un fenomen ciudat in ceea ce priveste rata de promovare a Bacalaureatului. „In perioada 2004-2009, rata era de aproximativ 90%, în 2010 a scăzut la aproape 76%, iar, odată cu introducerea monitorizării video a sălilor de examen, aceasta a ajuns, în anii 2011-2012, la un minim de aproximativ 52%. Deși majoritatea societății declară că sistemul de învățământ se degradează din ce în ce mai mult, iar calitatea actului didactic scade simțitor, rata de promovare a crescut treptat, de la 58% în 2013 la 74% în 2017”, mai precizeaza comunicatul.

In ceea ce priveste planul Ecaterinei Andronescu de a realiza o noua lege a educatiei, elevii solicita ca aceasta sa nu fie modificata tinand cont si de contextul preelectoral.

shares