Dumitru Oprea: „Uniunea Europeană după Brexit!”

Sharing is caring!

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este considerată de unii o greşeală cu posibile consecinţe grave, care arată efectele populismului şi ale demagogiei. Au apărut deja primele probleme cu care se va confrunta Regatul. Scoţia vorbeşte despre rupere, la care se adaugă problema irlandeză, readusă acum în discuţii.

Palierul economic este cel pe care s-a bătut monedă de către susţinătorii Brexitului, prezentând britanicilor imaginea unei Uniuni Europene care îi jecmăneşte şi promiţându-le că părăsirea ei va însemna prosperitate imediată.

Adevărul este altul: ieşirea de pe piaţa comunitară, lipsa de acorduri comerciale cu ţările UE arată că Marea Britanie riscă să intre într-o criză economică şi socială consistentă.

Primele semne încep să apară după mutarea tuturor instituţiilor europene în alte ţări, dublată de cea a sectorului privat. O serie de bănci deja au părăsit Regatul Unit, preferând sistemele Europei continentale, un gest urmat şi de o serie de producători de maşini.

Evenimentul istoric s-a înregistrat, iar cel mai pretenţios membru al Uniunii, care s-a bucurat de nenumărate excepţii, a părăsit comunitatea. Cu toate efectele pentru Marea Britanie, guvernarea trebuie să aibă în vedere ce urmează să se întâmple cu cetăţenii români din Marea Britanie, astfel încât să nu sufere nici o formă de nedreptate sau abuz.

Începând de vineri seară, vorbim despre o nouă Uniune Europeană, în care trebuie să apărăm interesele şi dezvoltarea României şi ale românilor.

shares