Dumitru Oprea: Corelarea programelor de studii cu cerinţele de pe piaţa muncii

Sharing is caring!

Deputatul PNL, Dumitru Oprea, a adresat ministrului Educaţiei şi Cercetării o solicitare privind măsurile avute în vedere pentru corelarea programelor de studii cu cerinţele de pe piaţa muncii.

„Potrivit studiului PricewaterhouseCoopers (PwC), European Private Business Survey 2019, realizat cu 2.443 factori de decizie din 31 de companii ale unor ţări europene, pierderile provocate de lipsa lucrătorilor calificaţi au crescut în toată Europa. Companiile au înregistrat din această cauză pierderi de 268,8 miliarde de euro în anul 2018 şi de 353,4 miliarde de euro în 2019.

Inclusiv companiile din România au pierdut peste 23 miliarde de euro în anii 2018 şi 2019, potrivit aceluiaşi studiu. Mai mult, BNR avertizează că indicele de necorelare a calificărilor cu nevoile de pe piaţa muncii a ajuns în trimestrul al doilea din 2019 la un maximum istoric. România a pierdut 6% din PIB, în ultimii 2 ani, din cauza nepotrivirii specializărilor sistemului de învăţământ cu cele cerute de companii pe piaţa muncii”, a declarat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii despre modul în care se vor dezvolta parteneriatele cu actorii socio-economici pentru îmbunătăţirea programelor din învăţământul profesional şi cel universitar şi o mai bună corelare cu economia reală.

shares