Dublă lansare de carte la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”

Sharing is caring!

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Asociația „Universul Prieteniei” vă invită marţi, 4 iunie 2019, ora 16.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi (Strada Mihail Kogălniceanu nr. 11), la evenimentul de lansare a volumelor de debut „Contraste între două lumi” şi „Un amin îngenuncheat” (Editura PIM, Iași), semnate de Elena Agapi.

Volumele vor fi prezentate de scriitorul Emilian Marcu, iar actriţa Ina Paladi va recita versuri din creația autoarei. Invitaţi: scriitorii Vasile Fluturel şi Vasile Larco.

Elena Agapi, supranumită şi „Chiriţa din diasporă”, datorită monologurilor pe care le interpretează cu succes, la diverse evenimente dedicate concetăţenilor stabiliţi în Italia, va prezenta un mic program artistic.

Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi. Amfitrionul acestei întâlniri va fi drd. Mihaela Tudose, muzeograf în cadrul Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu”.

shares