Doi tineri retinuti pentru 9 fapte de talharie in Iasi

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași, cu sprijinul procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au identificat doi tineri, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că în perioada 19 octombrie – 17 noiembrie, aceștia, împreună sau separat, în timp ce s-ar fi aflat pe raza mun. Iași, ar fi comis 9 fapte de tâlhărie, prin acte de violență si ar fi deposedat 7 persoane, cu vârste cuprinse între 45 de ani și 83 de ani, de bunuri personale (portofele cu acte, bani, telefoane mobile).

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi tineri bănuiți de comiterea infracțiunilor de tâlhărie au fost reținuți de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J. Iași.

Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale.