Doi arabi, tata si fiu s-au batut in centrul Iasului. Unul dintre ei avea asupra lui un plic suspect

Sharing is caring!

Ieri, în jurul orelor 17:25, poliţiştii locali din cadrul Serviciului 3 Poliţia Locală, care executau serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice în postul Piața Unirii, au fost solicitați prin stația de emisie-recepție pentru a acorda sprijin colegilor din cadrul Serviciului Siguranța Circulației, care au depistat 2 persoane ce se agresau fizic și verbal.

Ajunși operativ la fața locului, una dintre persoane, care era foarte agresivă, a fost încătușată. În urma legitimării persoanelor, polițiștii locali au constatat faptul că persoanele erau tată și fiu și se numesc D. M., respectiv D. H., ambii cetățeni arabi. În urma controlului corporal sumar efectuat, asupra fiului a fost găsit găsit un pliculeț confecționat din folie de plastic ce conținea un produs vegetal de culoare verde-oliv, mărunțit, sub formă de muguri.

Având în vedere faptul că produsul vegetal semana cu un drog, acesta a fost ridicat şi transmis Brigăzii de Combatere a Criminalitații Organizate şi Terorism, pentru continuarea verificărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz. În plus, numitul D. H., de 25 de ani, a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 200 de lei, pentru provocare de scandal și tulburarea liniștii publice.

shares