Deputatul Bodea: „Democraţia nu poate fi bună doar atunci când ne convine nouă”

Sharing is caring!

Deputatul Marius Bodea invită ieșenii să participe la referendumul pentru modificarea Constituției din 6-7 octombrie.

”Am votat în Parlament pentru organizarea referendumului pentru definirea căsătoriei în Constituție. Democrația ne obligă mai ales pe noi, reprezentanții poporului, să înțelegem că suverani sunt cetățenii. Articolul 150 din Constituţia României explică foarte clar în ce condiţii poate fi iniţiat referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Faptul că 3 milioane de cetățeni au strâns semnături pentru organizarea unui referendum pe o temă considerată constituțională de către Curtea Constituțională reprezintă o obligație pentru mine, ca parlamentar, să mă asigur că dorința legitimă a acestor oameni este pusă în practică. Așadar, a fi de acord cu acest referendum este un act democratic, o obligație morală și politică față de 3 milioane de oameni care au solicitat convocarea unui referendum”, a spus deputatul ieșean.

Totodată, liberalul ieșean spune că va vota DA la referendum.

”Căsătoria heterosexuală nu este o instituţie de ieri de azi, ci una multimilenară. Ea înseamnă afecte, valori şi semnificaţii emoţionale care nu pot fi ignorate cu uşurinţă. De ce se doreşte confiscarea acestui termen care are o tradiţie multimilenară. Nici nu pot avea o altă opțiune de vot. Acestea sunt valorile mele cu care am crescut. Bunicul meu a fost ofițer al Armatei Române în timpul războiului, director de școală, apoi preot, slujind neîntrerupt 58 ani în Biserică. În spiritul acestei educații, acestor valori familiale a uniunii între un bărbat și o femeie ca temelie a familiei m-am format ca om”, a spus Marius Bodea.

Marius Bodea a mai spus că referendumul pentru redefinirea căsătoriei nu este referendumul lui Liviu Dragnea sau PSD.

“Referendumul de pe 7 octombrie este referendumul celor 3.000.000 de cetățeni care l-au convocat, nu referendumul PSD, nu e referendumul lui Dragnea! Și în 2019 și 2020 vom merge la alegeri organizate de un guvern PSD.  Asta nu înseamnă că trebuie să le boicotăm pentru că sunt organizate de PSD. Și Iliescu și Năstase au semnat aderarea României la NATO, asta nu înseamnă că nu sunt mai puțin detestabili ca oameni politici. La fel și Dragnea și Tăriceanu, dacă au parafat convocarea acestui referendum, nu sunt mai puțin nocivi decât erau până acum. Valorile în care cred și după care mă ghidez în viața politică sunt valorile a milioane de români: libertatea, familia, credința, capitalismul, patriotismul.  Sunt valorile adevăratei Drepte și valorile lui Ion Rațiu și Corneliu Coposu, lui Konrad Adenauer și Margaret Thatcher”, a mai spus deputatul liberal Marius Bodea.

shares