Dăruiește pur și simplu o carte

Sharing is caring!

Peste 800 de volume, opere ale autorilor studiați în cadrul programei școlare și nu numai au fost donate in cadrul acțiunii „Dăruiește pur și simplu o carte”, desfășurata de Organizația Femeilor Liberale din Municipiul Iași.

Campania a început in luna mai si a avut ca scop întregirea fondului de carte al bibliotecilor școlare ieșene. Cărțileau fost selectate cu grijă pentru a acoperi o paletă diversificată de genuri literare și autori.

Începand din luna mai si pana acum, Organizația Femeilor Liberale din Municipiul Iași a desfăsurat actiunea „Dăruiește pur și simplu o carte”.
Inițiativa a fost receptată cu entuziasm de membrele organizației, care au reușit să se mobilizeze și, împreună cu colegii din Clubul Studenților Liberali, să strângă circa 800 de volume, opere ale autorilor studiați în cadrul programei școlare și nu numai.

„Lectura este foarte importantă pentru elevi, mai ales că are rolul de a le îmbogăți vocabularul, de a le dezvolta cunoștințele, de a-i ajuta să socializeze și să lege prietenii, de a le forma propriile opinii pe care să le exprime adecvat, iubirea de scriere, de artă, de frumos. Copiii trebuie să descopere farmecul lecturii și nu să o considere o obligație, să citeasca din pasiune. Ne bucurăm dacă prin cărțile dăruite putem să ne aducem o modestă contribuție pentru împlinirea acestui deziderat” a declarat doamna Angela Rotaru, președinta Organizației Femeilor Liberale din Municipiul Iași.

În ultimele două săptămâni înaintea vacanței de vară, reprezentantele Organizației Femeilor Liberale din Municipiul Iași au fost prezente la Școala Generală nr.28„Mihai Codreanu”,Școala Generală nr. 22 „Bogdan Petriceicu Haşdeu"șiLiceul Teoretic „Miron Costin” din Iași, unde au oferit bibliotecilor școlare fondul de carte strâns în cadrul acestei acțiuni de suflet. OFL Iași mulțumește pe această cale persoanelor care au dăruit pur și simplu cărți, spre bucuria sufletească a copiilor care le vor citi.

shares