Cronologia cazului Caracal. Date socante despre o ancheta facuta in bataie de joc

Sharing is caring!

La inceputul lunii iunie, apropiatii Luizei Melencu faceau apel pe Facebook pentru gasirea tinerei disparute in luna aprilie. Aceasta a fost vazuta ultima data pe strada Craiovei din Caracal, exact pe strada unde locuia Gheorghe Dinca, principalul suspect in acest caz de crime in serie. Nici o institutie a statului nu i-a bagat in seama.

Pe 14 aprilie, in jurul orei 11, Luiza Melencu, o tanara in varsta de 18 ani din satul Radomiru a fost vazuta ultima oara in orasul Caracal. Fata, eleva la un liceu de prestigiu din Craiova, venise in oras sa scoata niste bani de la un bancomat, trimisi de mama acesteia plecata in Anglia. Fata nu a reusit sa scoata bani iar ultima dată a fost zarita de un vecin când aștepta la ocazie să se întoarcă acasă.

„Luiza a plecat să scoată bani de la Caracal. I-a trimis mama ei 80 de lire să-și ia o pereche de adidași. Mama ei lucra în Anglia. În ziua respectivă a fost închis la acel oficiu. Era într-o duminică după amiaza. Nu circulau microbuzele atunci și a luat ocazia ca să se întoarcă acasă, dar nu a mai revenit ”, a spus Ștefania Cincă, matusa fetei.

Pe 15 aprilie 2019, lucrătorii Postului de Poliție Dioști au fost sesizați, prin plângere, de către un bărbat din comuna Dioști, sat Radomir, județul Dolj, cu privire la faptul că, nepoata sa, în vârstă de 18 ani, a plecat voluntar de acasă, din comuna Dioști, către municipiul Caracal și nu a mai revenit.

Dosarul acesteia a ajuns de la Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova la DIICOT Craiova. Procurorii DIICOT au tratat ca pe un caz de trafic de persoane. Pe lista suspectilor se afla chiar Gheorghe Dinca, suspectul din Caracal. Surse din ancheta spuneau ca procurorii DIICOT au considerat ca fata a fost rapita si dusa in strainatate, in Elvetia, cu scopul exploatarii de carne vie. De altfel, bunicul fetei a spus ca a fost sunat de un barbat care sustinea ca este iubitul ei si au plecat impreuna in Elvetia. Batranul era sfatuit sa nu-si mai caute nepoata.

In ultimele luni, mama si bunica fetei au mers de mai multe ori la Politia din Cosoveni.

„Cei de la Coșoveni, de la poliție, și-au bătut joc de ea (de mama Luizei – n.r.). I-au spus <Lăsați, doamnă, că am mai avut cazuri și au găsit fetele după doi ani. Stați liniștită că o găsiți peste doi ani, cu o mână într-o parte, capul în altă parte”, a mărturisit pentru Mediafax, Ștefania Cincă.

La inceputul lunii iunie, prietenii Luizei spuneau ca aceasta se afla pe strada Craiovei din Caracal dar nimeni nu i-a bagat in seama. Pe aceasta strada, locuieste Gheorghe Dinca, principalul suspect in acest caz de crime in serie.

„Tânăra dispărută este căutată atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Sunt desfăşurate în continuare activităţi în vederea găsirii acesteia. Colegii mei au mai multe piste pe care le verifică, însă nu există noi informaţii certe că s-ar afla într-un loc anume”, spunea Mihaela Gîrd, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, la inceputul lunii iunie.

Miercuri, Alexandra Macesanu a disparut in jurul orei 10. Când a ajuns acasă de la serviciu și a văzut că Alexandra era de negăsit, mama fetei a intrat în panică. A încercat să o sune, dar telefonul ei era închis.  „Ea a venit în orașul Caracal singură și a plecat acasă cu ocazie iar de atunci nimeni nu știe nimic de ea”, era apelul disperat al familiei tinerei.

Incepand de miercuri, in mediul online s-a starnit o revolta, oamenii amintind si de disparitia Luizei  Melencu. Pe Facebook s-a vorbit despre aparitia unei filiere criminale.

Joi dimineata, mama Alexandrei a fost sunata de catre un barbat care-i transmitea ca nu are rost sa-si caute fata.

„Joi dimineaţă, la ora 7.00, a fost sunată mama Alexandrei, de către un individ în vârstă care a spus ‘noi plecăm din ţară, mamă soacră’. După care toată ziua a sunat cu număr necunoscut care, de câte ori răspundea, nu spunea nimic. Răspuneau părinţii Alexandrei, iar de partea cealaltă nu vorbea nimeni. A mai sunat încă o dată acelaşi bărbat despre care vă spuneam mai devreme şi a spus că să stea liniştită că totul e bine”, a declarat Alexandru Cumpanasu, unchiul Alexandri Macesanu.

Tatal Alexandrei este luat la misto de catre politisti in momentul in care semnaleaza disparitia fetei.

Auzi, bă? – Tu ştii cum sunt fetele astea, la vârsta asta! Apare ea, mâine-poimâine”, i-a transmis un politist.

Joi, in jurul orei 11, Alexandra Macesanu suna pentru prima oara la 112 sa ceara ajutor. Mai tarziu se va afla ca fata a sunat de pe numarul lui Gheorghe Dinca, fapt recunoscut de avocatul din oficiu al principalului suspect. In total, Alexandra a apelat de 3 ori numarul unic de urgenta 112.

”Le-a spus că este legată cu o sârmă de picioare, că a fost violată, că este sechestrată, că a fost bătută. Nu ştia unde se află, le-a dat nişte indicii. Le-a spus tot ce a putut ea, cauta adrese acolo, tot ce a putut ea. Iar poliţia, în «înţelepciunea» lor, credeau că nu este fata”, a declarat Alexandru Cumpanasu.

De asemenea, tanara ar fi anuntat ca se afla „într-o casă mare, veche, aproape părăsită, iarbă multă în curte, boscheţi şi are doi câini lupi, e într-un service”.

La ultimul apel, fata ar fi spus ca „vine, vine” si a inchis. Operatorul 112 a sunat apoi de 9 ori la acest numar de telefon dar a raspuns mesageria vocala.

Joi, ora 15,30 – Dosarul penal pentru lipsire de libertate este înregistrat de poliție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal

Joi, în jurul orei 16,00 – procurorul emite ordonanța provizorie de interceptare si localizare pentru doua numere de telefon ce au rezultat din informații.

Pe de alta parte, unchiul fetei sustine ca Politia a solicitat in jurul orei 18 localizarea apelului.

„Poliţia de la Caracal abia la ora 18.00 a solicitat localizarea apelului făcut de Alexandra. Şapte ore nu au făcut nimic şi sunt criminali cu sânge rece. După localizare, au mai stat. Aceşti oameni nu au cerut timp de şapte ore localizarea fetei şi după ce au avut-o au mai stat până s-au dus la judecător”, a spus Cumpănaşu.

STS nu a reușit să transmită o locație exactă, ci o arie de căutare.

„Minora a sunat la 112, iar cei de la STS ne-au transmis aria în care se afla telefonul mobil și ulterior trei adrese la care au făcut percheziții și nu au găsit minora. În urma acestor percheziții, colegii mei au colaborat cu procurorul și au ajuns la locatie. Au mers pe informațiile de la STS nu au gasit nimic”,  a declarat Georgian Dragan, purtator de cuvant IGPR.

Joi, ora 19,15 – este primită informația că victima ar putea fi in 3 locații dintr-o comună

Joi, ora 19,50 – sunt emise mandate de percheziție pentru cele 3 locații

Joi, ora 19,58 – se intră cu mandatele de percheziție în cele 3 locații

Joi, ora 19,58 – 21,00- se efectuează cele 3 percheziții fără a fi identificată victima sau alte probe

La primele perchezitii este luat si tatal Alexandrei, caruia i se cere sa deschida primul usa. ”Hai dă tu cu piciorul în ușă că noi nu intrăm… uite, mai e și un câine…”, este indemnul halucinant adresat barbatului. ”Dacă dă dracu’ să fie încurcată cu vreunul, tu plătești toate perchezițiile”, i-a transmis seful Politiei din Caracal, tatalui Alexandrei.

Joi, ora 21.00 – vineri 02,00 – se vizionează imagini ale unor camere de supraveghere private aflate pe un presupus traseu al unui presupus făptuitor deoarece exista o informație despre un autoturism implicat într-o altă speța asemănătoare.

Dimineata, in jurul orei 2.00, politistii afla adresa exacta a ultimei case in care urmau sa faca perchezitii. Sunt trimise echipaje de poliție în zona de domiciliu a proprietarului, unde se constata ca nu exista nicio activitate

Vineri, ora 02,20- sunt solicitate mandate de percheziție pentru locația suspectă si alte 2 posibile locuri.

Vineri, ora 03,05  – sunt luate mandatele de percheziție de la instanță

Vineri , ora 03,15 – Politia anunță că nu mai are oameni disponibili la sediu

In jurul orei 3.30, se aud tipete din casa de pe strada Craiovei. O vecina suna la 112 dar este ignorata.

Vineri, ora 05,30 – se constituie echipa de polițiști

Vineri, ora 06,00 – se intră în locurile pentru care au fost luate mandatele de percheziție, inclusiv în locuința suspectului.

In ciuda valului de demiteri, institutiile statului trebuie sa raspunda de ce intervin de abia dupa 19 ore la un apel disperat. La fel ca si in alte cazuri, gen Larisa Chelaru, muntii Apuseni sau Colectiv, cei care ar trebui sa ne sara in ajutor, habar nu au cum sa gestioneze o situatie dificila. Semn clar ca, in ultimii 15 ani, Romania nu s-a schimbat deloc in bine, ba din contra!

 

 

shares