Criză de sânge la Iaşi

Centrul de Transfuzii din Iasi se confrunta cu o noua criza de sange. In timp ce spitalele au nevoie tot mai mare de sange, numarul celor care aleg sa doneze este din ce in ce mai mic. Medicii ii indeamna pe ieseni sa doneze periodic astfel  incat necesarul din spitale sa fie asigurat permanent.

Numarul celor care ajung la Centrul de transfuzii Iasi pentru a dona sange s-a miscorat semnificativ in ultima perioada, iar cei care ajung totusi aici, doneaza ocazional, in special pentru cazurile mediatizate pe retelele de socializare. Medicii ii indeamna pe ieseni sa doneze pentru ca gestul lor ar putea salva vieti.  Donarea este un act medical lipsit de riscuri, dacă sunteti  sănătos şi pregătit psihologic.

În timpul donării nu există nici  un risc de contaminare, deoarece materialele folosite sunt de unică întrebuinţare, sterile, de cea mai bună calitate, fiecare pungă de recoltare având ac propriu, ambalajul deschizându-se în faţa donatorului.

Pentru a dona sânge, vă puteţi prezenta la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, de luni până vineri. Cei care donează sânge beneficiază de un set de analize gratuite şi primesc şapte tichete de masă, la care se adaugă o zi liberă de la serviciu, în cazul angajaţilor cu carte de muncă.

Pentru a putea deveni donator de sânge, trebuie să îndepliniti următoarele condiţii:

Să fiti cetăţean român cu domiciliul în România sau cetăţean al Uniunii Europene cu reşedinţa în România;
Să aveti vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
Să aveti greutatea cuprinsă în intervalul 50 – 100kg femeile şi 60 – 110kg bărbaţii;
Tensiune arterială sistolică să fie între 10 şi 18mmH;
Să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale;
Să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării;
Să nu ai sau să nu fi avut următoarele afectiuni: cardiovasculare, ale sistemului nervos central, hematologice, renale, metabolice şi endocrine, ale sistemului respirator, reumatologice şi imunologice, dermatologice;
Intervenţii chirurigicale;
Boli profesionale;
Boli infecţioase şi parazitare;
Afecţiuni maligne;
Encefalopatie spongiforma transmisibilă;

Alergii.

Mai multe detalii aflati pe site/ul centrului regional de trabsfuzii iasi.