Controale la nivel national asupra provenientei oualelor din comert

Sharing is caring!

În perioada 25.03.2019 – 12.04.2019, inspectorii Autoritătii Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului General al Poliției Române au desfăşurat o acţiune la nivel naţional, pentru verificarea modului în care operatorii din sectorul alimentar respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor. Controalele au fost efectuate atât în trafic, cât și în unităţile de destinaţie de pe teritoriul României (centre de ambalare ouă, depozite frigorifice, unități de procesare, etc.).

În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 2.220 de obiective: 535 de mijloace auto utilizate pentru transportul ouălor, 56 de centre de ambalare ouă, 108  unități de depozitare ouă, 7 unități de procesare a ouălor, precum și 1.514 de unități de vânzare cu amănuntul care comercializează ouă.

În urma controalelor efectuate au fost aplicate 86 de sancţiuni în valoare de 319.280 de lei și au fost emise 2 ordonanțe privind suspendarea activității unor unități.

Dintre neconformităţile sancţionate, menţionăm:

  • operatorii unităților de destinație nu notifică autoritățile sanitar-veterinare cu privire la sosirea unor loturi de ouă provenite din alte state membre ale UE;
  • nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului, precum și la nivelul unităților de ambalare, procesare, depozitare și comercializare a ouălor;

–    deficiențe privind marcarea și etichetarea ouălor;

–    operatorii unităților de ambalare, procesare, depozitare și comercializare a ouălor nu au pus  în aplicare proceduri de dezinfecție, dezinsecție și combatere a dăunătorilor (DDD);

–  deficiențe privind depozitarea și eliminarea deșeurilor și a subproduselor nedestinate   consumului uman;

–  depozitarea și comercializarea ouălor în unități neautorizate sau neînregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor;

–    operatorii unităților de ambalare, procesare, depozitare și comercializare a ouălor nu au elaborat și implementat programe proprii de control;

–     deficiențe privind asigurarea trasabilității ouălor;

–     utilizarea unor mijloace auto neigienizate pentru transportul ouălor.

shares