Consilierii județeni se pregătesc de ședință

Peste 30 de proiecte de hotărâre se afla pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a consilierilor judeţeni care va avea loc maine, 23 mai. Reuniunea va debuta cu prezentrea situaţiilor financiare ale societăţii de furnizare a apei Apavital la sfârşitul anului trecut. Fosta regie a realizat în 2017 venituri în sumă de peste 160,6 milioane de lei, cheltuielile cifrându-se la aproape 145,6 milioane.

Consilierii vor trebui să decidă mâine dacă sunt de acord ca profitul net de 12,1 milioane de lei să fie virat în cea mai mare parte (11,35 milioane) fondului de întreţinere, înlocuire şi modernizare.

Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor are un nou şef – Ciprian Ovidiu Ciucan, câştigătorul concursului organizat pentru ocuparea funcţiei de director executiv. Acesta va fi numit oficial în funcţie in sedinta de Consiliu Judetean de maine. În ceea ce priveşte reparaţiile drumurilor, vor fi supuse aprobării alocarea a 78.000 de lei pentru cei doi kilometri dintre satul Henci şi Podu Iloaiei şi studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „Modernizare drum judeţean DJ 281: Spinoasa-Belceşti“, în lungime de 1,2 km (PNDL). Ramane de vazut daca va fi anuntat un program de lucrări de reparaţii pe drumurile distruse din judeţ.