Conferință internațională despre adicții, la Iași

Prima ediție a Conferinței cu participare internațională „Abordarea interdisciplinară a adicțiilor”, dedicată celor mai noi abordări terapeutice ale adicțiilor, dar și metodelor de destigmatizare a adicțiilor în percepția publică, se va desfășura la Iași, în perioada 20-22 aprilie la Palatul Culturii.

Evenimentul va prilejui întâlnirea profesioniștilor din mai multe domenii, psihiatri, psihologi, medici de alte specialități, reprezentanți ai autorităților din domeniul sănătății,și discutarea problemelor legate de dependență, care sunt subapreciate în momentul prezent și puțin adresate catre trament.

Conferința „Abordarea interdisciplinară a adicțiilor”are ca demers principal orientarea către om în totalitatea lui, către nevoile sale de recuperare, către valorizarea resurselor restante sau latente, surprinse în contextual vieții dependentului cu toate fațetele funcționării zilnice – emoțional, socio- familial, comportamental, cognitiv, fizic, profesional. Înprezent, în contextual creșterii numărului pacienților cu adicții de toate tipurile în România, alarmantă mai ales în rândul persoanelor tinere, necesitatea îmbunătățirii oportunităților de tratament și implicit nevoia de destigmatizare a adicțiilor este evidentă.

„În ultimii ani, România se confruntă cu schimbări îngrijorătoare privind prevalența adicțiilor. Mai mult de atât, vârsta de debut pentru consumul de alcool, droguri, jocuri de noroc este într-o scădere alarmantă. De aceea, tratamentul adicțiilor a devenit o necesitate a prezentului, o problematică care atrage cu sine nevoia de colaborare între specialiștii din domeniul sănătății: psihiatri, medici generaliști, psihologi, asistenți sociali, psihoterapeuți, asistenți medicali. Accesul la tratament – prin cunoașterea în primulrând a oportunităților de tratament- și recuperarea favorabilă vor atrage după sine schimbarea percepției sociale, și invers. În acest fel, și apelarea la tratament ar putea fi făcută în faze incipiente ale afecțiunii. În momentul dezvoltării unei dependențe, stigmatizarea percepută la nivelul societății și auto-stigmatizarea de la nivelul individului în sine devin de multe ori două constrângeri care îngreunează și întârzie căutarea și accesul pacientului cu adicție la tratament specializat”, a declarat declară psihoterapeutul Alina Ciupercovici.

În prezent în România, conform statisticilor, consumul de droguri, cu predilecție consumul de cannabis și de etnobotanice, apare frecvent la persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani.Tot referitor la această categorie de vârstă a crescut și numărul persoanelor diagnosticate cu dependență de alcool și dependență de jocuri de noroc.