Conferinta Internationala de Oncologie la Iasi

Sharing is caring!

Conferinţa “Update in oncology”, un important eveniment medical de anvergură internaţională, se desfăşoară la Iaşi în perioada 9 – 11 mai 2019. Deschiderea lucrărilor a avut ieri, la Palatul Culturii.

„E un eveniment deosebit, pentru că astăzi este şi Ziua Independenţei României, un moment istoric important, care s-a petrecut în urmă cu 142 de ani şi care a adus România în rândul statelor suverane. Este un moment deosebit de important pentru că astăzi a fost şi o victorie a democraţiei în faţa unui fenomen cu care ne luptăm de mai bine de 80 de ani. Putem spune că am învins, poate nu în totalitate, dar victoria este aproape. Vreau să salut şi delegaţia din Statele Unite, din Houston, a cărei prezenţă mă onorează foarte mult, mai ales că noi suntem două oraşe înfrăţite, Iaşul şi Houston semnând anul trecut un acord de înfrăţire. Aceste conferinţe ştiinţifice pe domenii de succes ale Iaşului şi ale ştiinţei româneşti nu fac decât să angreneze oraşul nostru într-un mecanism universal în care ne regăsim locul din ce în ce mai mult. Suntem un oraş polivalent, un oraş al culturii, Capitală Istorică a României, un oraş dator să ţinem permanent flacăra speranţei pentru această naţiune. Să nu cedăm niciodată şi să devenim insula speranţei acestui neam. Aşa am fost de când ne-am născut şi, probabil, aşa vom rămâne şi în continuare. Vreau, de asemenea, să mulţumesc tuturor intelectualilor ieşeni care se află în această sală, chiar dacă nu sunt de specialitate, dar familia frumoasă a Iaşului constă în diversitate şi bucuria de a fi împreună”, a declarat primarul Mihai Chirica.

„Updates in oncology” este organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi,  Victoria Hospital (Centrul de oncologie Euroclinic), Fundaţia Oncomed şi Societatea Naţională de Oncologie Medicală din România.

„Programul ştiinţific include prelegeri şi dezbateri oferite de specialişti de oncologie renumiţi din ţara noastră şi din străinătate (de la MD Anderson Cancer Center – Universitatea Texas, Radiology Clinics in Kaufbeuren – Landsberg Fiissen – Germania, Huntsman Cancer Institute – Universitatea din Utah, Champalimaud Clinical Center – Lisabona)”, a anunţat prof. univ. dr. Constatin Volovăţ, preşedintele conferinţei.

Temele conferinţei vizează oncologia translaţională, cancerul de sân, melanom şi sarcom, cancerul pulmonar, hepatocarcinomil, cancerul gastric şi colorectal, cancerul de prostată şi rinichi şi îngrijirea paleativă.

Conceptul conferinţei se bazează pe elementul de noutate, astfel că vor fi prezentate numai studii internaţionale evaluate de specialişti în ultimii doi ani. După congres, prezentările vor fi disponibile în format electronic.

shares