Concert de Colinde ”Să ne bucurăm de Domnul” la BisericaToma Cozma din Iaşi

Sharing is caring!

Ca în fiecare an, alături de celelalte activităţi culturale aflate în derulare la Parohia Toma Cozma din Iași, s-a desfășurat și Cursul gratuit de Colinde, având formator anul acesta pe Ionuț Andrei Bodai, teolog și cântăreț la Biserica Toma Cozma.

Absolvenții acestui curs vor susține duminică, 16 decembrie, ora 16.00, la Biserica Toma Cozma, tradiţionalul Concert de Colinde, ”Să ne bucurăm de Domnul”.

Tradiția de a învăța colinde este foarte veche la parohia noastră, căci prin colinde nu facem doar un simplu exercițiu de abilitate muzicală, ci ne împărtășim reciproc bucurie. Postul, perioada în care organizăm aceste manifestări, ne descoperă mulțime de sensuri și trăiri dunovnicești cuprinse între bogăția de a fi cu Hristos și sărăcia de a fi fără Hristos. Suntem chemați să ne înălțăm, să ne schimbăm prin post, în toate manifestările noastre. Postul e, întâi de toate, mental, apoi comportamental și în sfârșit, alimentar. În acest context, colindul așează în mintea noastră speranța pe care a adus-o în lume Nașterea Domnului Hristos și nemărginita iubire a lui Dumnezeu față de oameni, a afirmat Părintele Paroh Mihai Mărgineanu.

Surpriza serii va fi venirea lui Moș Crăciun, care va oferi mici cadouri tuturor celor prezenți. Evident, va beneficia de surpriză și Moș Crăciun, căruia i-am pregătit un miniconcert susținut de un grup de studenți și absolvenți ai Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași. Intrarea la Concertul de Colinde este liberă, iar bucuria se împărtășește din toată inima.

Alte detalii: pe site-ul parohiei www.parohiatomcozma.ro, pe pagina de facebook: Biserica Toma Cozma sau la tel. 0741 706 602 (Vasilica Onofrei, Voluntar, Specialist Relaţii Publice)

shares