Comisia de urbanism

Comisia de urbanism a respins ieri mai multe proiecte urbanistice. Principalele motive invocate de membrii forului au vizat, în principal, suprafeţele mici de teren pe care investitorii au propus construirea de blocuri, precum şi un regim de înălţime mare, probleme legate de parcări sau de regimul juridic al terenurilor studiate.

Conform Ziarului de Iasi, Comisia a aprobat şi o parte dintre proiectele de pe ordinea de zi. Printre acestea s-a numărat şi un PUZ propus de către Conest pe strada Pantelimon Halipa, în apropiere de Gara Internaţională. Societatea va ridica un imobil cu subsol, demisol, parter, mezanin şi 10 etaje pe o suprafaţă de 2.477 mp. Funcţiunea va fi una mixtă: locuinţe, birouri, comerţ, spaţii pentru servicii şi altele.

Cele mai puţine discuţii în Comisie au fost pe planul urbanistic legat de extinderea şi dotarea Spitalul „Sf. Maria“, un proiect implementat de Consiliul Judeţean şi care beneficiază de fonduri europene. Dintre cele 18 proiecte de pe ordinea de zi, acesta a fost singurul care a fost votat în unanimitate, în condiţiile în care consilierii liberali se abţin în continuare la votul privind proiectele private, dar pe cele publice, mai nou, le aprobă.

Toate planurile urbanistice aprobate trebuie să primească undă verde şi de la Consiliul Local.