Clip electoral controversat filmat in Primaria Iasi

George Simion, candidat independent la alegerile europarlamentare a filmat un clip controversat chiar in Palatul Roznovanu.

În imagini apar două încăperi importante ale municipalităţii: un birou al secretariatului tehnic şi sala 23, cameră unde au loc, de regulă, şedinţe ale diverselor comisii ale Primăriei.

Dacă în prima încăpere apare un „funcţionar” sforăind („Aşa se vede şi, mai ales, se aude activitatea post-electorală a partidelor politice” – comentariul lui Simion), în sala 23, unde au loc inclusiv reuniuni ale Comisiei de circulaţie, din care fac parte poliţişti, Simion este martorul unei scene sado-maso: o tipă, îmbrăcată provocator, stă în picioare pe masa rotundă din încăpere şi ţine în lesă un bărbat îmbărcat sumar. „Vii şi tu?”, este replica tipei.

„Cred că trebuie nişte cătuşe adevărate”, comentează Simion.

Ulterior, candidatul se îndreaptă spre camera de vizavi, unde se află birourile viceprimarilor. De pe holul principal al Palatului Roznovanu, dinspre biroul primarului, apare un bărbat cu o navetă de sticle de vin.

Simion vrea să-i deschidă uşa, dar bărbatul îi transmite că se descurcă să intre în încăpere. „Vroiam să vă întreb ce faceţi?“, spune Simion. „Avem puţină treabă, poate veniţi mai târziu?“, răspunde bărbatul. „Când?“, este replica candidatului la alegeri.

„Nu mai repetaţi greşeala, daţi o palmă partidelor politice! Votaţi un om!“, este concluzia lui George Simion. Clipul electoral a fost publicat, aseară târziu, pe contul de Facebook al candidatului independent la alegerile europene.

Întrebat, joi, de corespondentul MEDIAFAX, despre clipul electoral filmat de candidatul independent la europarlamentare George Simion, primarul Mihai Chirica a răspuns: „Din imaginile pe care le-am văzut şi eu, era filmat în primărie, într-adevăr, dar nu sunt folosite însemnele primăriei, sunt nişte uşi şi nişte camere”. Potrivit edilului, clipul este un fel de parodie care vrea să scoată în evidenţă faptul că „s-a cam degradat clasa politică şi e nevoie să facem o distincţie clară între partide şi persoane”.

„Din punctul meu de vedere, nefiind un artist, nu pare cea mai inspirată modalitate de abordare, e puţin cam radicală, cam dură, dar din păcate exprimă de foarte multe ori realitatea a ce se întâmplă post-electoral. (…) M-am uitat şi eu pe videoclip. Începe cu Parlamentul României şi cu George Simion, care vrea să spună că , iar acolo sunt nişte uşi, nişte holuri, nu are niciun înscris cu primăria sau cu altceva. E bine, ca promovare e foarte bine, asta îi spuneam şi lui George Simion, iar mesajul este foarte pozitiv”, a spus Chirica.

Video: fb.com/georgesimion

Sursa: Ziarul de Iasi