CFR , 6 miliarde de euro doar pentru reînnoirea căilor ferate

CFR are nevoie de aproape 6 miliarde de euro pentru reînnoirea a 10.000 de kilometri de cale ferată, iar Banca Europeană de Investiţii (BEI) este dispusă să ofere companiei un împrumut în acest sens, au declarat astazi oficialii bancii. Potrivit acestora, este nevoie de 5,8 miliarde de euro pentru înlocuirea a aproape 10.000 de kilometri de cale ferată.

Strategia de aproape 6 miliarde de euro ar ajunge doar pentru reînnoire, si nu si pentru alte nevoi ale CFR SA.
Este vorba de un program pe 15 ani, 660 de kilometri pe an, însemnând 386 milioane de euro pe an.

Conform prevederilor OUG nr. 12/1998, costurile privind întreţinerea şi repararea infrastructurii feroviare şi cele privind reînnoirea infrastructurii feroviare trebuie finanţate din fonduri publice naţionale.