Ceremonii militare la Iasi cu ocazia zilei Armistitiului

Pentru a elogia „Ziua Armistiţiului” şi „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii”, militarii Brigăzii 15 Mecanizate vor desfăşura duminică, 11 noiembrie a.c., începând cu ora 12.30, ceremonii comemorative în Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi la Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial şi la mormântul eroului sublocotenent (post-mortem) Bogdan-Valerian Hâncu, camarad căzut la datorie în anul 2006, pe timpul executării unei misiuni în teatrul de operaţii din Irak.

Alte ceremonii comemorative dedicate ,,Zilei Armistiţiului”, vor avea loc miercuri, 14 noiembrie a.c., la Cimitirul Eroilor Francezi din primul Război Mondial (Cimitir Eternitatea), începând cu ora 10.00, precum şi la statuia generalului Henri Mathias Berthelot de la Teatrul Naţional ,,Vasile Alecsandri” din Iaşi, la ora 11.00.

Programele vor cuprinde intonarea Imnului Naţional, oficierea unui serviciu religios şi un scurt moment de reculegere. De asemenea, se vor rosti alocuţiuni şi se vor depune coroane de flori, iar manifestările se vor încheia cu defilarea gărzii de onoare.

***

Pe data de 11 noiembrie în întreaga lume este celebrată „Ziua Armistiţiului”. În urmă cu 100 de ani, la data de 11 noiembrie 1918, lua sfârşit Primul Război Mondial prin semnarea armistiţiului dintre Imperiul German şi puterile Antantei. Principalii semnatari au fost mareşalul Ferdinand Foch, comandantul forţelor Antantei, şi secretarul de stat Matthias Erzberger, din partea Germaniei.

Tot în această zi, în ţara noastră se marchează „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii”, instituită prin Legea nr. 150/2014, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor care au luptat în teatrele de operaţii. La data de 11 noiembrie 2003, îşi pierdea viaţa eroul sublocotenent (post-mortem) Iosif-Silviu Fogoraşi în urma unui atac insurgent. Trei zile mai târziu se stingea din viaţă şi eroul sublocotenent (post-mortem) Mihail-Anton Samuilă, grav rănit în acel atac. Cei doi militari erau atunci în misiune cu Batalionul 151 Infanterie „Războieni” din Iaşi.