Ceremonial militar la Harlau, de Ziua Jandarmeriei

Sharing is caring!

La 3 aprilie se sarbatoreste Jandarmeria Romana. Au trecut 169 de ani de când Domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a aprobat Hotărârea Divanului Obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. De ziua lor, jandarmii vor fi la datorie, angrenati in activitatile obisnuite si nu numai.

Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași va organiza maine, între orele 13.00 – 14.30, pe str. Ștefan cel Mare, din orașul Hârlău, un eveniment care va cuprinde un ceremonial militar, mai mai multe exerciții de intervenție, o prezentare a mijloacelor de protecție și intervenție.

Tot maine, la Inspectoratul de Jandarmi Iasi, portile vor fi deschise de la ora 12.00 pentru toti cei care isi doresc sa-i vada si sa-i felicite chiar la serviciu. Vor fi prezentate exerciţii demonstrative cu câinii de serviciu, va fi expusă tehnica de intervenţie şi va putea fi vizitat muzeul unităţii.

Acum 169 de ani, la 3 aprilie,  s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei,  s-au stabilit principiile de organizare și de funcționare ale institutiei. Astăzi, Jandarmeria Română desfăşoară misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice, misiuni de protecţie instituţională, paza unor obiective de importanţă deosebită, acţionează în cooperare şi în sprijinul altor instituţii.

shares