CENTENAR 1918 – 2018: Populaţia municipiului Iaşi a crescut de peste patru ori

Demers în premieră realizat de „Ziarul de Iaşi“, cu ocazia Centenarului Marii Uniri din acest an: cum a evoluat populaţia oraşului, dar şi structura etnică a acesteia, în ultima sută de ani, 1918 – 2018? Informaţiile adunate de reporterii noştri de la Statistică, din arhivele istoricilor sau alte surse ştiinţifice sunt de-a dreptul surprinzătoare. Au fost perioade în care minoritatea evreiască se apropia de jumătate din totalul populaţiei oraşului, dar şi ani în care, deşi pare incredibil, în oraş trăiau mai mulţi oameni ca astăzi: 400.000 faţă de 350.000. Erau anii grei din timpul bejaniei Primului Război Mondial, când Iaşul devenise capitală naţională. Care au fost marile „cumpene“ demografice ale Iaşului în ultima sută de ani? Ce similitudini găsim astăzi în migraţia populaţiei comparativ cu cele din alte perioade? Ce provocări a adus şi aduce aceste fenomene autorităţilor? O incitantă analiză pe o temă inedită, abordată în premieră, în rândurile de mai jos:

Populaţia municipiului Iaşi a crescut de peste patru ori în ultima sută de ani. Iaşul a fost în mod constant, în tot acest timp, vreme de un secol, un pol de magnetism pentru cetăţenii altor judeţe, în special datorită prestigiului universităţilor ieşene. În unele perioade din istoria recentă s-a ajuns chiar ca 70% din populaţie să provină din alte zone decât oraşul Iaşi, industrializarea din perioada comunistă fiind o altă cauză importantă, potrivit istoricilor.

În ultimii şase ani, peste 25.000 de persoane au imigrat definitiv la Iaşi, mare parte dintre aceştia fiind moldoveni care şi-au redobândit cetăţenia română. În schimb, oficial, în ultimii 20 de ani, au emigrat definitiv din Iaşi peste 8.100 de persoane. Numărul lor este, evident, mai mare, după cum a arătat şi recensământul din 2011, dar nu toţi cei care pleacă în străinătate îşi schimbă şi domiciliul. Acum şapte ani, estimările după recensământ erau că aproape 40.000 de ieşeni au plecat la muncă peste hotare (vorbim strict de municipiul Iaşi).

„Ziarul de Iaşi“ vă prezintă aspecte din evoluţia demografică a oraşului Iaşi din ultimă sută de ani, cu evidenţierea momentelor importante, fără ca analiza noastră să aibă un caracter exhaustiv. Principalele surse de informaţii sunt date furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică şi cercetări ale istoricilor.

Criza refugiaţilor din perioada Primul Război Mondial

Prima creştere semnificativă a populaţiei Iaşului a fost înregistrată în perioada interbelică. Din datele furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) rezultă o creştere de 36,7% în anul 1930faţă de 1912, în ambii ani fiind realizate recensăminte. În 1912, populaţia stabilă a fost de 75.229 de locuitori, în timp ce 18 ani mai târziu erau înregistraţi 102.872 de locuitori, conform DJS. De menţionat că, la sfârşitul anului 1916, când două treimi din ţară au fost ocupate, Iaşul s-a confruntat cu un val masiv de refugiaţi din toate zonele ţării, iar populaţia oraşului a crescut, temporar, semnificativ.

„Doar Moldova a rămas sub autoritatea statului român, aici refugiindu-se guvernul, regele şi regina, Parlamentul, instituţiile centrale, ce mai rămăsese din armată, recruţii, precum şi un mare număr de civili din Muntenia, Oltenia şi Dobrogea. Aceasta a dus la creşterea populaţiei aflate în oraş de câteva ori (de la ccca 80.000 la cca 300.000, chiar spre 400.000, după alte date). A fost un efort deosebit pentru a-i caza şi hrăni pe toţi aceşti refugiaţi, în condiţiile spaţiului locativ redus, a rezervelor limitate de hrană şi combustibil, a unor epidemii care au făcut numeroase victime, în special în iarna 1916 – 1917“, a schiţat istoricul Dorin Dobrincu o imagine a Iaşului de acum 100 de ani, într-o declaraţie acordată anul trecut „Ziarului de Iaşi“.

În perioada interbelică, populaţia „statornică“ a Iaşului, aşa cum era ea denumită în anuarele statistice, a trecut pragul de 100.000 de locuitori. La recensământul din 1930, erau înregistraţi, aşa cum am amintit mai sus, 102.872 de locuitori. După naţionalitate, erau peste 68.000 de români şi peste 35.000 de evrei. La mare distanţă urmau germanii (cca 1.000) şi ruşi (cca 1.000), restul fiind de alte naţionalităţi, în special maghiari (cca 600), polonezi (cca 500) şi romi (cca 300). La vremea respectivă, după populaţie, Iaşul era al patrulea oraş al ţării. La recensământ au fost înregistrate 150 de locuinţe colective şi peste 25.000 de gospodării.

75% dintre ieşeni erau „ştiutători de carte“

În volumul „Iaşi, memoria unei capitale“ apărut la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ în 2008 şi coordonat de istoricii Gheorghe Iacob, Ion Agrigoroaiei şi Cătălin Turliuc, este studiată structura demografică a Iaşului inclusiv din ultima sută de ani. De exemplu, în cercetarea sa privind aspectele demografice din perioada interbelică, prof. Ion Agrigoroaiei a observat că datele referitoare la provenienţa locuitorilor au oferit câteva lucruri interesante. Astfel, peste 36.000 de rezidenţi – din cei întregistraţi la recensământul din 1930 (102.872 locuitori) – se născuseră în alte judeţe din ţară. Cei mai mulţi – circa 20.000 – proveneau din judeţe moldave, iar circa 7.400 din Basarabia. Nu în ultimul rând, peste 2.100 de oameni care locuiau la vremea respectivă în Iaşi erau născuţi în străinătate.

„Din cei născuţi în ţară, în afara Iaşului, peste 61% proveneau din judeţele Moldovei şi ale Basarabiei, marea majoritate din mediul rural. Acest proces a fost mai intens după încheierea războiului şi unirea Basarabiei şi a scăzut în anii ’30, din cauza crizei economice şi a unor limite în ce priveşte puterea de absorbţie a suprapopulaţiei rurale de către oraşele României. Această imigrare se poate explica, într-o anumită măsură, prin dezvoltarea administrativă/instituţională şi economică a oraşului, prin atracţia exercitată de «dulcele târg al Ieşilor» în dreapta şi în stânga Prutului. Ar fi greşit să susţinem că toţi cei stabiliţi în Iaşi s-au integrat imediat în viaţa administrativă, economică şi culturală a oraşului, că nu au fost şi greutăţi de adaptare, cu anumite reflexe mentale inerente schimbărilor de mediu“, notează Ion Agrigoroaiei în volumul amintit.

Potrivit sursei citate, circa 75% dintre locuitori erau ştiutători de carte, în contextul în care procentul celor care nu ştiau carte era peste media naţională (25% faţă de 22,6%).

„În deceniul următor s-au înregistrat rezultatele pozitive, constatându-se o scădere a celor care nu ştiau carte şi sporind numărul celor cu studii profesionale şi secundare“, aminteşte prof. Ion Agrigoroaiei.

Un nou val de refugiaţi

Populaţia Iaşului s-a confruntat cu un nou val de refugiaţi în vara anului 1940, odată cu ocupaţia sovietică a Basarabiei şi a nordului Bucovinei. Faţă de Primul Război Mondial, când capitala ţării era Iaşul, numărul refugiaţilor a fost mai mic în perioada 1940 – 1941, dar suficient încât să determine eforturi consistente din partea autorităţilor şi a populaţiei stabile. Dinspre teritoriile răpite s-a produs un mare aflux de persoane spre zonele neocupate, iar Iaşul nu a făcut excepţie. La sfârşitul lunii august 1940, notează prof. Ion Agrigoroaiei, erau înregistraţi aproape 2.500 de refugiaţi, în timp ce, în 1941, numărul lor se apropia de 4.000 de oameni. Însă puţini dintre aceştia au rămas la Iaşi.

„Prin punctul de trecere a noii frontiere de la Ungheni, Iaşul a fost un centru aglomerat de tranzit pentru refugiaţii care urmau să se stabilească în anumite zone, mai îndepărtate de graniţă. Prin gara Iaşi treceau zilnic sute şi chiar mii de persoane, cărora trebuia să li se acorde un prim ajutor“, afirmă prof. Ion Agrigoroaiei în volumul amintit.

După recensământul din 1930, unul organizat şi desfăşurat conform cerinţelor ştiinţifice moderne ale perioadei respective, a urmat o colectare de date în 1948. La acel moment, în cazul oraşului Iaşi, au fost înregistraţi 94.075 de locuitori, dar, potrivit reprezentanţilor DJS Iaşi, inclusiv la nivelul instituţiei nu se ia în considerare acel recensământ întrucât organizarea nu a fost una dintre cele mai bune. Deseori, statisticienii „sar“ la recensământul din 1956 pentru a observa evoluţia demografică, acum peste 60 ani fiind înregistraţi 112.977 de locuitori.

Triplarea populaţiei, în numai 40 de ani

Până în 1948, Iaşul ocupa locul al doilea în ţară după numărul de locuitori, ulterior el devenind cel de-al şaselea. Istoricul Cătălin Turliuc, tot în volumul „Iaşi, memoria unei capitale“, arată că Iaşul a trecut pragul de 200.000 de locuitori în anul 1973, iar, patru ani mai târziu, la un nou recensământ (1977), oraşul avea o populaţie de aproape 265.000 de locuitori. În 1983, arată istoricul, Iaşul trece şi pragul celor 300.000 de locuitori, iar, în decembrie 1989, ajungea la aproape 320.000 de oameni. Astfel, observă istoricul, în intervalul 1948 – 1989, populaţia urbei a crescut rapid, într-un ritm susţinut şi, practic, s-a triplat.

Cătălin Turliuc afirmă că intervalele de timp în care s-au înregistrat ritmurile cele mai înalte de creştere a numărului locuitorilor oraşului au fost 1956 – 1966 (un spor de 42,5%, cu o creştere medie anuală de 4.800 persoane) şi 1966 – 1977 (o creştere cu 66,1%, şi un ritm mediu anual de 9.751 persoane).

„Cele două intervale corespund şi perioadelor în care industrializarea oraşului a cunoscut cele mai ridicate cote, iar migraţia din mediul rural spre cel urban a confirmat rolul de centru polarizator al forţei de muncă a marii urbe moldave. După 1977, ritmul de creştere a populaţiei Iaşului, ca şi a altor mari centre urbane ale ţării, s-a diminuat considerabil ca o consecinţă directă a politicilor în acest sens puse în practică de regimul totalitar. A crescut în schimb numărul navetiştilor estimaţi în Iaşi la peste 17.000 în ultimul deceniu al socialismului“, a menţionat Cătălin Turliuc în volumul amintit (Capitolul VII – Oraşul Iaşi între anii 1945 – 1989, Aspecte demografice – pagina 404).

Regimul comunist: În 1966, 70% dintre locuitori proveneau din alte localităţi

Istoricul a mai arătat că densitatea medie a populaţiei în oraşul Iaşi, în ultimii 30 de ani ai regimului comunist, a depăşit media urbană înregistrată la nivel naţional.

„Sistematizarea generală a oraşului, a tramei stradale, construcţia a peste 70.000 de locuinţe noi, modernizarea mijloacelor de transport au permis creşterea densităţii populaţiei în zonele periferice, acolo unde s-au construit noi cartiere de blocuri. Un exemplu ilustrativ în acest sens poate fi cartierul Alexandru cel Bun, care grupează aproape 60.000 de locuitori, peste 17% din populaţia totală a urbei“, a precizat istoricul.

La fel ca în perioada interbelică, Iaşul a continuat să atragă un „număr relativ mare de locuitori din mediul rural al regiunii“. Însă puterea de atracţie a Iaşului a fost considerabil mai mare faţă de perioada amintită.

„Recensământul din 1966 indica faptul că 69,6% din populaţia oraşului provenea din alte localităţi. Avansul înregistrat de sporul natural după 1967, generat de interzicerea avorturilor şi politica pronatalistă, a schimbat însă treptat această proporţie în favoarea localnicilor care în 1977 reprezentau peste 40% din populaţia urbană“, spune Cătălin Turliuc.

Istoricul a nominalizat şi judeţele care au contribuit cel mai mult în creşterea populaţiei urbane: Vaslui, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Galaţi şi Vrancea. Turliuc afirmă că populaţia flotantă a fost „o altă realitate semnificativă pentru oraşul Iaşi“, în contextul în care, în perioada 1970 – 1989, reprezenta circa 12-14% din populaţia totală a oraşului, iar 30% dintre flotanţi erau studenţi „atraşi de prestigiul şi calitatea învăţământului superior ieşean“.

În ceea ce priveşte populaţia evreiască, potrivit DJS, în 1930 erau înregistraţi peste 35.000 de evrei (din 100.000), dar, până în 1992, numărul lor a scăzut la 565 de evrei, la restul recensămintelor fiind înregistraţi 12.697 – în 1956, 3.462 – în 1966, şi 2.011 persoane – în 1977.

Iaşii după Revoluţie: Oficial, populaţia a scăzut. Neoficial, suntem mai mulţi

De unde a apărut acest paradox statistic? Aflați de AICI.

Analiză realizată de Alex ANDREI

Sursa: Ziarul de Iași