Cea mai scumpă vacanţă plătită de un ieşean de sărbătorile de iarnă: 5.000 de euro

Faţă de anii trecuţi, cererea din partea ieşenilor care şi-au petrecut Crăciunul sau Revelionul departe de casă a fost mai mult pentru destinaţii din România.

Dacă în anii trecuţi ieşenii preferau să-şi petreacă sărbătorile de iarnă cât mai departe de casă şi într-un mod cât mai costisitor, anul trecut trendul s-a schimbat. Reprezentanţii agenţiilor de turism din Iaşi cu care am vorbit au spus că ieşenii au ales destinaţii mai apropiate de casă, precum Praga şi Viena pentru vacanţele în afara ţării şi zona Bucovinei şi Sinaia, pentru vacanţele din circuitul naţional. Există însă şi câţiva ieşeni, număraţi pe degete de agenţii, care s-au îndreptat către destinaţii exotice şi au scos din buzunare şi câteva mii de euro. Conform surselor oficiale, mulţi ieşeni au folosit pentru perioada sărbătorilor voucherele de vacanţă, care până acum nu le-au păstrat pentru această ocazie. O observaţie pertinentă a agenţiilor este că preţurile pentru destinaţiile de la munte de la noi din ţară au fost cam piperate anul acesta.

Scump domnule, scump. Dincolo era mai ieftin!

Reprezentanţii uneia dintre agenţii mărturiseşte că nu au avut cereri pentru alte ţări, nici pentru Crăciun, nici pentru Revelion, ieşenii preferând destinaţiile mioritice. „Comparativ cu anii trecutţi, oamenii au preferat destinaţiile de acasă, cu tradiţii. Noi nu am avut anul acesta solicitări pentru destinaţii din străinătate, deşi anul trecut am avut pentru Viena. Anul acesta, ieşenii care au ales vacanţele prin noi au mers de Crăciun şi Revelion în zona Moldovei, la Vatra Dornei, Durău, Gura Humorului sau în Valea Prahovei, la Sinaia. Preţurile, spunem noi, că au fost cam mari, dar nu am avut ce face, acestea sunt preţurile date de prestatori”, a declarat Simona Tansanu, reprezentantul agenţiei de turism  Sindi Tour Iaşi. Şi pentru a ne face o idee, pentru Gura Humorului oferta pentru 4 nopţi de cazare în cameră dublă, all inclusive plus masă festivă de Crăciun a fost la 1.800 de lei de persoană. La Vatra Dornei însă, pentru trei nopţi de cazare preţul de căciulă a fost stabilit la 850 de lei de persoană  pentru Crăciun, iar varianta de Revelion a fost şi mai scumpă. Pentru 4 nopţi preţul a fost de 2.100 de lei camera, adică 1.050 de lei de persoană. Ieşenii care şi-au petrecut Revelionul la Durău au scos  din buzunar 2.200 de lei pentru o cameră dublă şi mesele festive de pe 31 decembrie şi 1 ianuarie. Aici nu a fost inclus însă şi mic dejunul. Cele mai scumpe vacanţe plătite prin Sindi Tour de ieşeni s-au ridicat la suma de 5.000 de lei. „Avem o familie cu copii care a pleacat de Crăciun la Sinaia şi au plătit 5.000 de lei, iar o alta de Revelion la Poiana Braşov, suma plătită fiind de 5.575 de lei”, a mai adaugat Simona.

Vedeta sezonului

Una dintre cele mai mari firme de turism de la noi din ţară a făcut cunoscute destinaţiile care au fost preferate de ieşenii care şi-au petrecut Crăciunul şi Revelionul în alte ţări. Cehia şi Egiptul au fost „vedetele” perioadei, majoritatea celor care şi-au plătit din timp vacanţele optând pentru aceste două ţări. Una din cele mai costisitoare vacanţă a ajuns prin firma Cristian Tour la nu mai puţin de 23.000 de lei pentru două persoane. Cuplul din Iaşi şi-a petrecut sărbătorile departe de casă, într-un paradis tropical. Cu toate acestea, reprezentanţii firmei de turism spun că în 2017 cea mai scumpă vacanţă plătită de un ieşean a fost de 10.000 de euro, pentru o familie care avea şi copil şi care au preferat o destinaţie exotică în locul zăpezii, şi anume, insulele Maldive. Ieşenii care au plătit cea mai scumpă vacanţă vor fi cazaţi într-un hotel de cinci stele, în regim all inclusiv.  „Pentru sărbătorile de Crăciun, cea mai căutată destinaţie din categoria circuitelor culturale a fost Praga. Capitala Cehiei a fost decorul potrivit pentru cei care vor să simtă magia Crăciunului cu adevărat, iar programul a fost gândit în aşa fel încât turiştii să viziteze principalele obiective turistice din Praga, dar le-a oferit turiştilor şi posibilitatea de a face o excursie opţională în Dresda, acolo unde au putut vizita una dintre cele mai frumoase pieţe de Crăciun din Europa. Pe segmentul sejururilor, destinaţia cea mai căutată pentru Crăciun a fost Egipt. Mai precis, staţiunea Hurghada, care se află la Marea Roşie. Turiştii au zburat direct din Bucureşti către Hurghada, iar pachetele au inclus 7 nopti de cazare în regim all inclusive, transferuri şi asistenţă turistică”, a explicat Raluca Harmanu, purtătorul de cuvânt al Christian Tour.

Pe Valea Prahovei la fel ca în Thailanda

În ceea ce priveşte destinaţiile alese pentru Revelion, ieşenii s-au orientat către Barcelona, Portugalia, Atena, Dubai şi, din nou, Hurghada, unde pachetele au fost sold-out. Preţurile pentru noaptea dintre ani au fost ceva mai ridicate, tariful mediu fiind de 2.000 de euro pentru 7 nopţi de cazare. A doua în topul celor mai scumpe vacanţe a fost Thailanda, unde un cuplu din Iaşi a plătit prin agenţia de turism Travel 4You suma de 2.350 de euro. Tot la Travel 4You, cea mai scumpă destinaţie din ţară a fost de 990 de euro de persoană pentru un hotel de 4 stele pe Valea Prahovei. Dacă nu este pus la socoteală preţul transportului, atunci putem spune că preţurile din exotica Thailanda au fost la fel ca pe Valea Prahovei. Ieşenii care au ales să rămână acasă de sărbători, şi au ales Prima Tours, au putut opta pentru una din cele trei destinaţii de Crăciun: Durău ( 3 nopţi – 336 de lei de persoană), Băile Herculane (3 nopţi – 564 de lei de persoană) sau Predeal (3 nopţi – 594 de lei de persoană). Pentru Revelion, oferta a cuprins Băile Olăneşti ( 3 nopţi – 968 de lei de persoană), Băile Herculane (3 nopţi – 990 de lei de persoană) şi Băile Govora (3 nopţi – 1.210 lei de persoană). Ieşenii care au ales pe ultima sută de metri o destinaţie în afara graniţelor, au putut opta de Revelion între Viena (6 zile – 275 euro de persoană, autocar) şi Praga (5 zile – 399 euro de persoană, avion).

De Revelion, destinaţiile au fost către ţări cu climă mai blândă, agenţia a oferit vacanţe în Istanbul (5 zile – 225 euro de persoană) şi Atena (6 zile – 540 de euro de persoană). Faptul că românii au preferat să-şi petreacă vacanţele în ţară ne-au spus şi cei de la Central Travel. „Destinaţiile preferate au fost Vatra Dornei, Valea Prahovei, Sinaia, Predeal, Buşteni, zona Maramureşului. Pentru destinaţii din străinătate am avut puţini, pentru Antalia două persoane, la un preţ de 1.200 de euro şi pentru Malta alte două persoane, la preţul de 1.100 de euro”, a explicat Constantin Chirica, reprezentantul firmei Central Travel.

Sursa: Ziarul de Iasi