Ce-ați avut cu brazii din fața Palatului?

Sharing is caring!

Ieșenii sunt indignati de faptul ca brazii din Piata Palatului Culturii au fost taiati vineri, chiar in ziua manifestului pentru autostrada. Primăria Iași a publicat ieri pe pagina de facebook că defrișarea face parte dintr-un proiect de reamenajare a spațiului, după planurile originale ale Palatului Culturii, pentru a spori vizibilitatea clădirii, și că decizia s-a bazat pe consultări cu „istorici, arhitecți peisagiști și reprezentanți ai conducerii Complexului Muzeul Național Moldova”.

Iesenii au fost pusi in fata faptului implinit: fara vreo informare publică prealabilă, brazii au fost taiati pe la „spatele” comunitatii care era ocupata cu evenimentul #sieu. Oamenii s-au revoltat pe retelele de socializare si l-au acuzat pe primarul Mihai Chirica ca a facut la fel ca in cazul teilor taiati in februarie 2013 pe cand actualul edil era mana dreapta a lui Gheorghe Nichita. Pe pagina de facebook a Primariei Iasi au curs mesajele cetatenilor.

Cristina – De ce ati tăiat copacii din fata Palatului Culturii? Ce aer respirati dl Primar dvs si copiii dvs? Iasul este cel mai poluat oras din țară, o simțim în fiecare zi, copilul suferă de astm din cauza mediul toxic in care traim. In loc sa plantati copaci, ii tăiați. RUSINE! Nu ati invatat lectia teilor tăiați pe Stefan cel Mare?

Alina – Pana azi parca mai credeam ceva din ce spuneati, dar ce ati avut cu brazii din fata Palatului Culturii? Chiar nu puteau fi încadrați în noua imagine? Deși suntem cel mai poluat oras din țară ati ales sa tăiați niște brazi. Ati gândit mult treaba asta?

Daniel – Asa arata tot orașul. Chel, poluat și fără perspectiva adaptata la nevoile de mediu. Încă o dată ați dezamăgit!

In replica, tot pe pagina de Facebook, Primaria a iesit cu un comunicat in care se explica faptul ca taierea brazilor face parte din campania de curatenie de primavara.

Curatenia de primavara incepe cu taierea brazilor

„După cum a anunțat public, în cadrul campaniei de curățenie de primăvară, Primăria Municipiului Iași a demarat și un proiect de reamenajare a Pieței Palatului Culturii. Proiectul presupune îndepărtarea vegetației îmbătrânite, bolnave, dezordonate și inestetice, montarea de rulouri de gazon cu sisteme de irigare automată, plantarea de ansambluri florale și vegetale, redesenarea și modernizarea aleilor pietonale.

Decizia de reamenajare a pieței a fost luată după consultări cu istorici, arhitecți peisagiști și reprezentanți ai conducerii Complexului Muzeul Național „Moldova” și are scopul exclusiv de a mări vizibilitatea și atractivitatea Palatului Culturii, monumentul-simbol al orașului nostru și unul dintre cele mai apreciate din Europa, potrivit unui top internațional recent publicat.” se arata in comunicatul Primariei Iasi.

Primăria Iași a mai anuntat că pe 11 aprilie va fi deschisă cererea de oferte pentru contractarea serviciilor de proiectare a esplanadei Palatului Culturii. Pana atunci, ne reamintim ca in urmă cu câţiva ani, Primăria Iaşi a tăiat peste 100 de tei pe bulevardul Ştefan cel Mare şi a plantat în loc salcâmi japonezi. În urma protestelor societăţii civile, municipalitatea a decis să replanteze tei, pe care i-a adus din Italia.

shares