Casa Berthelot va fi reabilitată și redată circuitului cultural și turistic

Sharing is caring!

Primăria Municipiului Iași demarează lucrările de consolidare și reabilitare a Casei Berthelot. Licitația pentru execuția lucrărilor a fost finalizată de curând, firma câștigătoare fiind SC Iasicon SA Iași. Oferta câștigătoare a fost de 5.003.493,38 lei, fără TVA (5.954.157,12 lei, cu TVA). Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni.

„Casa Berthelot se află în apropierea bulevardului Carol I, lângă Facultatea de Informatică. În imobil a locuit generalul Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii Franceze în România în timpul Primului Război Mondial, iar planul nostru este ca monumentul istoric să devină muzeu. După reabilitare, clădirea va găzdui opt săli de expoziţie: trei la subsol, patru la parter şi un spaţiu expoziţional de tip «open space» la mansardă. Casa Berthelot va deveni un punct de referință în relațiile cu statul francez, relații pe care vrem să le întărim”, a afirmat primarul Mihai Chirica vineri, 15 martie, într-o conferință de presă.

Fondurile pentru restaurarea monumentului istoric sunt asigurate de Primărie şi Ministerul Culturii, care a alocat în acest scop 2 milioane de lei. Imobilul a fost inclus pe lista monumentelor istorice în anul 2015.

Clădirea este realizată din pereţi structurali din zidărie nearmată, fundaţii continue din zidărie de piatră naturală, parţial beci. Planşeul este din lemn, cu tavaneală din şipci şi alicărie cu moloz între grinzi. şarpanta este din lemn în 4 ape, tip mansardă franţuzească. Imobilul nu este dotat pentru accesibilitatea persoanelor cu handicap locomotor. Suprafaţa terenului unde se află clădirea este de 1.200 metri pătrați, imobilul ocupând 450 metri pătrați.

Proiect inclus pe lista proiectelor dedicate Centenarului

Consolidarea și reabilitarea Casei Berthelot se află pe lista celor șapte proiecte incluse în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași care vor fi finanțate de Guvern. Finanțările au fost acordate după cum urmează: 540.000 de lei pentru construirea și amplasarea drapelului național în scuarul de la intersecția străzii Palat cu Splai Bahlui Mal Stâng, 1.000.000 de lei pentru realizarea și amplasarea copiei statuiei Regelui Ferdinand I Întregitorul la Chișinău, 2.000.000 de lei pentru reabilitarea Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial din Galata, 2.000.000 de lei pentru reabilitarea și consolidarea Casei Berthelot, 150.000 de lei pentru restaurarea mormintelor din Cimitirul Eternitatea ale medicilor ieșeni căzuți în Primul Război Mondial și 73.000 de lei pentru Centenarul Societății Simfonice „George Enescu” (18 octombrie 1918). La acestea se adaugă 436.000 lei pentru implementarea „Traseului Memoriei”, proiectul fiind aprobat în ședința din 23 aprilie 2018 a Comitetului Interministerial pentru Centenar.

shares