Canicula în Moldova, până duminică seara

Sharing is caring!

Temperaturi ridicate în vestul, sudul țării, dar și în județele Moldovei până duminică seară. Caldura e greu de suportat la orele amiezii iar specialistii ne recomanda sa nu iesim din case la orele pranzului.

Urmează trei zile cu temperaturi ridicate în aproape toate județele Moldovei. Exact zone în care au fost ploi torențiale în ultima perioadă.

Specialiștii avertizează că vor fi zile cu disconfort termic accentuat, iar medicii ne recomandă să nu ieșim in soarele amiezii,  să ne hidratăm, să mâncăm alimente ușoare, să purtăm haine deschise la culoare și să folosim cremă cu protecție solară.

Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 35 de grade Celsius. Maine şi sâmbătă – 14 şi 15 iunie – vor fi 37 de grade Celsius în vestul, sudul şi estul teritoriului.

Specialiştii avertizează că, din cauza umidităţii foarte ridicate, se vor resimţi peste 40 de grade Celsius. Valul de căldură se va menţine până la sfârşitul săptămânii.

Până în data de 16 iunie, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 28 de grade până la 32 de grade. Apoi, vor marca o scădere ușoară la valori de 30 de grade și ulterior nu vor mai avea variații semnificative.

shares