Campionatul Podgoriei Cotnari

Sharing is caring!

Cea de-a saptea  editie a concursului “ Campionul Podgoriei Cotnari” s-a desfasurat in data de 2 martie.  Peste 30 de specialisti, producatori de vin, jurnalisti si bloggeri au analizat aproximativ 100 de vinuri de cea mai buna calitate, produse in podgorie. Vinul cu cel mai mare punctaj a primit MAREA Medalie de Aur.

Podgoria Cotnari este una dintre cele mai renumite podgorii ale Europei, cu o istorie de peste 2000 de ani. In cadrul concursului au fost degustate si analizate vinuri produse anul trecut. Au fost prezenti doi mari producatori Cotnari ISA si Casa de vinuri, dar si somelieri importanti din tara.

„Ce planuri are fabrica Cotnari pentru acest an? Avem inca o investitie de marire a capacitatii cu inca 4 milioane de litri, suntem cu productia de struguri undeva la 1750 de hectare, cam acesta este consumul deocamdata, nu ne-am propus sa ne marim potentialul podgoriei. In rest investim in forta de munca,investim in promovare si imaginea Cotnari.”, a declarat  Constantin Deleanu – director Cotnari.

„La inceput de primavara cand avem ocazia sa vedem ce s-a intamplat cu vinurile din recolta anului anterior iar aceasta zi de gratie se datoreaza Societatii Cotnari care a avut inspiratia pentru a saptea oara sa creeze o emulatie in jurul vinului si a vinurilor de Cotnari.”, a completat Bogdan Boboc – presedintele Asociatiei degustatorilor autorizati din Romania.

shares