Campanie de prevenţie privind bolile cardiovasculare şi respiratorii

Timp de 2 luni, 19 farmacii din Iași sunt implicate într-o campanie gratuită de prevenție, educare și informare privind riscul apariției bolilor cardiovasculare și respiratorii. Începând cu 1 noiembrie, Primăria Municipiului Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași, Colegiul Farmaciștilor Iași, societatea Medicilor de Familie Iași, Colegiul Medicilor Iași și farmaciile Alphega îi aşteaptă pe ieşeni pentru a le oferi consilierea de care au nevoie.

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial. 42% dintre români suferă de boli cardiovasculare. Deși la apariția bolilor cardiovasculare contribuie mai mulți factori de risc, la baza acestor afecțiuni se află fenomenul de îmbătrânire a vaselor de sânge, respectiv îmbătrânirea arterelor. Rigiditatea arterială și ateroscleroza debutează cu 10-20 de ani înainte de apariția hipertensiunii arteriale, bolilor de inimă, infarctului sau accidentului vascular cerebral. Majoritatea românilor depistează bolile cardiovasculare prea târziu.

Cancerul pulmonar ocupă primul loc la mortalitatea cauzată de cancer în Europa. În România, au fost înregistrate 95 de decese la 100.000 de locuitori, țara noastră situându-se peste media europeană.

Campaniile de măsurare a vârstei arteriale și a capacității pulmonare sunt gratuite în cele 19 farmacii partenere, iar lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.alphega-farmacie.ro. De precizat faptul că aceste campanii au scop preventiv și nu înlocuiesc consultul medical.

Măsurătorile se realizează cu un echipament validat și certificat de instituții europene acreditate în acest sens și sunt non-invazive. Durata măsurătorilor este între 10-15 minute, incluzând interpretarea rezultatelor. Scopul acestor servicii este de a identifica persoanele care prezintă riscuri ascunse de boli cardiovasculare și pulmonare și identificarea riscului de BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *