Cainele Acaia a descoperit 360 pachete de tigari de contrabanda

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, cu ajutorul câinelui de serviciu Acaia, a descoperit 7.160 de ţigarete, cu timbru de acciză R. Moldova, ascunse în rezervorul unui autoturism.

La sfârșitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român S.I., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Lituania.

În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit. În urma controlului efectuat, la care a fost folosit câinele de serviciu Acaia, specializat în detectarea produselor din tutun, au fost descoperite ascunse în rezervorul mașinii, 7.160 de ţigarete de provenienţă R. Moldova şi Duty Free.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării ţigaretelor, în valoare de 3.418 de lei,  în vederea confiscării şi sancţionarea persoanei cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei.

Video: ITPF Iasi