Botosani | Probleme cu apa la Flamanzi. Oamenii primesc apa cateva ore pe zi

Sharing is caring!

Locuitorii orașului Flămânzi beneficiază de apă doar câteva ore pe zi. Și nu toți. Doar cei de la case și o parte dintre cei care locuiesc la blocuri. Cei de la etajele superioare trebuie să aibă noroc să curgă apa la robinete.

De ani buni, locuitorii orașului Flămânzi nu beneficiază de apă în sezonul cald deoarece  conducta este subdemesionată iar din această conductă mai sunt alimentate și alte  localități precum Copălau, Coșula sau cartierul Alfa Land. La fel se întâmplă și în această perioadă iar oamenii din Flămânzi sunt revoltați. Consilierul județean Rodica Abăcioaei a cerut explicații conducerii Consiliului Județean și conducerii Nova Apaserv.

„De ani buni, la Flămânzi, se primește apă câteva ore dimineața și câteva ore seara. Am discutat cu oameni care mi-au spus: trebuie să alerg acasă pentru că la ora 9 eu nu mai prind apă să fac un duș. O altă doamnă mi-a spus că soțul ei, la 70 de ani, este nevoit să care apă cu bidoanele pentru că la etajul doi nu are presiune. În orașul Flămânzi sunt izvoare de la conducta de apă”, a spus Rodica Abăcioaei.

Reprezentanții societății Nova Apaserv spun că pe termen scurt nu sunt soluții și că singura variantă este realizarea unei noi conducte de alimentare de la Botoșani la Flămânzi.

„În cadrul investițiilor ce vor fi realizate prin POIM este prevăzută o aducțiune nouă pe direcția Botoșani – Flămânzi. Abia atunci va fi rezolvată alimentarea cu apă la parametri normali a localității Flămâni și a celorlalte localități. În prezent, soluțiile tehnice sunt acele limitări pentru UAT-urile care sunt în aval de Flămânzi. Este singura posibilitate pe care o are la ora actală operatorul. Conducta este din 1979-1980 și a fost proiectată special pentru fabrica de la Flămânzi. Acum, această conductă alimentează cartierul Alfa Land, comuna Bălușeni, comuna Coșula, comuna Copălău, Flămânzi și Frumușica. Până la construcția noii conducte nu pot fi găsite soluții tehnice”, a spus Albert Tănasă, directorul Nova Apaserv.

Șefii județului spun că vina aparține celor care au acceptat racordarea la această conductă de alimentare a comunelor Bălușeni și Coșula și a cerut remedierea avariilor.

Problema alimentării cu apă a orașului Flămânzi poate fi rezolvată de către Consiliului  Județean fie cu fonduri proprii, fie printr-un proiect cu finanțare europeană.

shares