Botosani / Cetateni din Bangladesh prinsi la Dorohoi

Sharing is caring!

În data de 04.01.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi, acţionând în baza unor informaţii de la un coleg aflat în timpul liber, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate, în urma căreia au identificat şi reţinut în localitatea de frontieră Hilișeu Horia, județul Botoşani, opt persoane care nu vorbeau limba română si nu își justificau prezența în zonă. Având în vedere că persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor, acestea au fost conduse la sediul SPF Dorohoi, pentru cercetări.

La sediul sectorului, poliţiştii de frontieră au solicitat un echipaj de prim ajutor cu ambulanța, întrucât o parte dintre persoanele depistate se aflau în stare de hipotermie. În urma controlului medical, cinci dintre cele opt persoane au fost conduse la Spitalul Municipal Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt opt bărbaţi, toţi cetăţeni Bangladesh, care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, se efectuează cercetări în comun cu autorităţile de frontieră ucrainene sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetățenii străini urmând a fi predați autorităților de frontieră vecine, conform acordului de readmisie încheiat între cele două țări.

Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

shares